Românii vor avea parte și în 2018 de 14 zile libere, cu ocazia sărbătorilor legale. Din totalul acestora, însă, doar 9 vor pica în timpul săptămânii. Vestea bună este că multe dintre ele se pot lega cu weekendul, așa că angajații se vor putea bucura de câteva minivacanțe, la fel ca în 2017.
Primele zile libere vor fi, ca de obicei, la început de an, pe 1 şi 2 ianuarie 2018. Tot în ianuarie, va fi și cea de-a treia zi liberă din 2018. Aceasta va pica la mijloc de săptămână, într-o zi de miercuri, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
Următoarele zile libere vor fi în luna aprilie, de Paşti, când românii vor sta acasă pe 8 şi 9 aprilie 2018 (duminică şi luni).
Luna mai vine cu alte trei zile libere: 1 mai (marţi) de Ziua Muncii, 27 şi 28 mai, prima şi a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie, este și ea liberă pentru angajați, în 2018 ea fiind sărbătorită într-o zi de vineri.
Miercuri, 15 august, va fi din nou zi liberă, la aceea dată fiind prăznuită sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Vor urma apoi câteva luni fără nici o zi liberă, următoarea sărbătoare legală fiind de abia la finalul lunii noiembrie, de Sfântul Apostol Andrei, care fi sărbătorit vineri, 30 noiembrie. Conform legii este liber și în ziua următoare, pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, care anul acesta pică însă într-o sâmbătă.
Ca de obicei, ultimele zile libere din an vor fi de Crăciun, pe 25 și 26 decembrie.
Iată lista cu toate zile libere din 2018:
- 1 ianuarie (luni) şi 2 ianuarie (marţi) – Anul Nou
- 24 ianuarie (miercuri) – Ziua Unirii Principatelor Române
- 8 aprilie 2018 (duminică) şi 9 aprilie (luni) – Paştile
- 1 mai (marţi) – Ziua Muncii
- 27 mai (duminică) şi 28 mai (luni) – Rusalii
- 1 iunie (vineri) – Ziua Internaţională a Copilului
- 15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei
- 1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României
- 25 decembrie (marţi) şi 26 decembrie (miercuri) – Crăciunul
Karina TINCUL
