2017, un an bun pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, este de părere Hurduzeu! În ciuda conflictelor cu liberalii!

 modelmic

Anul 2017 a fost un an bun pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, este de părere președintele forului, Silviu Hurduzeu, mulțumit, în special, de faptul că s-a reușit semnarea mai multor contracte pentru modernizarea unor tronsoane de drum județean, proiecte a căror valoare se ridică la peste 100 de milioane de lei.

Din punctul de vedere al Consiliului Județean Caraș-Severin, consider că anul 2017 a fost un an bun, un an în care am semnat contracte de finanțare pentru drumurile județene atât cu Ministerul Dezvoltării cât și cu Agenția de Dezvoltare Vest, sper însă ca anul viitor să fie și mai bun, nu doar pentru Consiliu Județean ci pentru toți cetățenii județului. Sperăm ca prima parte a lunii ianuarie să finalizăm recepția la deponeul de la Lupac, știu că este o investiție așteptată de toate primăriile din Caraș-Severin, o investiție în care contribuția CJ a fost foarte importantă din punct de vedere financiar. De asemenea, în prima jumătate a anului 2018 vom mai depune proiecte pentru a obține finanțare pentru modernizarea și reabilitarea unor drumurilor județene și așteptăm să vedem rezultatul proiectelor depuse pentru cele trei staționare ale Spitalului Județean de urgență Reșița”, a declarat Hurduzeu.

Întrebat de tensiunile dintre liberalii și social-democrații din forul județean și care au dus la căderea și amânarea mai multor proiecte de patrimoniu, după ce consilierii PNL s-au abținut de la vot sau chiar au părăsit ședințele de CJ, Hurduzeu a ales să minimalizeze aceste probleme, pe care le-a catalogat ca fiind normale.

„Acestea sunt probleme inerente funcționării oricărei instituții, cu atât mai mult dacă vorbim despre CJ ca for legislativ, unde sunt mai multe partide, fiecare cu doctrina. Dar cred că până la urmă și CJ, ca for legislativ, a avut o activitate pe care o apreciez ca bună, pentru că toate aceste proiecte pe care le-am depus nu puteau fi depuse fără votul  consilierilor județeni, fie că au fost voturi în unanimitate, fie că au fost proiecte votate cu majoritate simplă. Aș vrea să le mulțumesc tuturor consilierilor județeni, indiferent de partidul din care provin și bineînțeles să le mulțumesc consilierilor județeni care alcătuiesc actuala majoritate la CJ Caraș-Severin”, a mai adăugat Hurduzeu.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei