Primarul Ioan Rusu vrea încă un drum agricol în Ezeriș! Valoarea acestuia: 1 milion de euro!

 modelmic

Primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu, plănuiește realizarea unui nou drum agricol care să străbată localitatea. Acesta ar urma să aibă o lungime de aproape 9 km, pentru realizarea sa fiind nevoie de aproape 1 milion de euro. Edilul a depus deja proiectul spre finanțare pe fonduri europene, urmând ca până la finalul anului să afle dacă va primi sau nu banii.

„Au fost depuse la nivel național vreo 394 de proiecte din care 138 au avut un punctaj egal, 100 de puncte, și atunci s-a trecut la partea de selecție în funcție de lungime. Noi suntem pe locul 33 din 35 de proiecte finanțabile, avem 8,9 km. Undeva spre sfârșitul anului să zicem, vor fi oficializate cele 35 de UAT-uri care vor intra la finanțare în prima etapă, urmând ca pe la sfârșitul anului 2019 probabil să mai intre la finanțare 10-15 UAT-uri”, a explicat Ioan Rusu.

Conform edilului, în cazul în care va fi realizat, viitorul drum agricol ar lega Soceniul de Ezeriș, pe traseul: intravilan Soceni – mănăstirea Soceni-Brebu – drumul național Reșița-Caransebeș – pasajul CFR – intravilanul localității Ezeriș, pe malul Tăului.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei