Liviu Spătaru, în apărarea lui Frunzăverde: „Binele făcut este mult superior răului!“

spataru-frunza

Cel mai cunoscut om politic al Caraș-Severinului ultimelor trei decenii, Sorin Frunzăverde, a suferit recent o intervenție chirurgicală în Germania și se află în acest moment în țară, afându-se într-un proces de recuperare.

Informațiile apărute în presa centrală, de cele mai multe ori trunchiate, nu au făcut decât să ofere interpretări și reacții diverse asupra stării de sănătate pe care fostul ministru al apărării o traversează, multe dintre acestea neavând nicio legătură cu realitatea. Așa cum, de altfel, o publicație cu tiraj la nivel național, Evenimentul Zilei l-a transformat pe Sorin Frunzăverde în lider ALDE, acesta nefiind înregimentat în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu?!

Referindu-se la cele apărute în presă, dar și la reacțiile virulente ale celor care au comentat informațiile apărute în spațiul public, fostul primar ales al municipiului Reșița, prof. univ. Liviu Spătaru s-a exprimat public în legătură cu acest subiect.  Într-o notă personală, lăsând preț de o clipă în cuierul virtual haina intelectualului, Spătaru își exprimă scârba față de cei care, în ciuda stării de sănătate traversate de Frunzăverde, nu au găsit nimic mai bun decât să sară la gâtul acestuia, fără minima decență pe care ar merita-o un om, cu bunele și relele lui, aflat pe un pat de spital.

„Am citit cu imensă scârbă (iertaţi-mă, dar acesta-i cuvântul!) ineptele şi abjectele texte ale unor postaci decerebraţi, care îl înjură şi îl spurcă pe Sorin Frunzăverde acum, când e pe patul de spital, cu grave probleme de sănătate.

Ca orice om, după destinul şi felul în care a fost dăruit de Dumnezeu, şi Sorin Frunzăverde o fi făcut mult rău, dar şi mult bine, iar bilanţul este pozitiv, binele făcut este mult superior răului! Sunt convins că, dacă nu alegea calea binelui public, ar fi trăit mult mai bine şi mai liniştit şi nu ar fi acumulat atâta ură înverşunată şi nejustificată! Cei care îl înjură acum se descalifică, însă, ca oameni, îşi reneagă originile şi îşi bat joc de ei înşişi, de părinţii şi strămoşii lor, de valorile creştine! Să vrei răul unui om aflat pe patul de spital, după o grea operaţie, e ca şi cum te-ai înjura singur de mamă…

Haideţi mai degrabă să-i urăm însănătoşire grabnică şi totală, măcar în amintirea elicopterelor şi avioanelor armatei care au dus de atătea ori oameni grav bolnavi spre spitalele de specialitate, fără a avea această obligaţie, ci numai din bunăvoinţa şi omenia lui, când era ministru!”.

Sorin Frunzăverde este vădit slăbit după această intervenție chirurgicală care a durat 6 ore dar se simte bine, urmând tratamentul post-operator, ne-au declarat surse apropiate fostului președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

7 Comentarii

  1. Catalin

    Ce vraja ne da si dom primar prins cu mâța in sac. El nu prea mai are ce sa ne spuna ca am vazut ce poate. La fel si cu frunzete asta, a dus judetul unde se afla acum, a facut prea multe nefacute si pe bani multi, trebuia racorit de multa vreme si pt multi ani. Deci scrieti articole despre cine are a facut ceva pt judet si despre cinstiti. O sa ramana articolul gol

  2. Ilutiu Petru

    S-a și găsit cine sa vorbească. Probabil au fost prieteni buni de pahar, ca Frunzaverde stătea toată ziua cu cotul pe Spătar și beau, apoi regula angajatele Cj și ale Primăriei. Se știu ele care sunt

  3. Las ca-i bine

    Liviu, sunt perfect de acord cu tine, cei care da-ti cu piatra in cineva care acum sufera nu va pute-ti numi oameni de omenie. Mai invatati sa fiti si drepti nu numai acuzatori. Chiar credeti ca Frunzaverde a facut numai rau, va inselati. Am eu o vorba ( cine ma cunoaste stie ca sunt un om simplu si fara functie sau politica anume) ,,Poti sa faci o suta de cadouri – se uita – daca ei o palma, nu o uiti nici odata”. Predomina ura si invidia din pacate.

  4. Teosan

    Domnule fost edil! ,,pretiosule”, afla si dumnetata-cel plin de intelect ca fiecare muritor; ajunge la momentul cand : culege ceea ce a semanat.

  5. indigo

    Sanatate maxima, dar avem o rugaminte sa se pensioneze sau sa emigreze.Si acum ca poate are timp sa se gandeasca la starea jalnica in care este judetul Caras Severin.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei