Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Caraş Severin a desfăşurat recent o acţiune tematică de control, pentru a vedea dacă magazinele cărășene respectă normele de comercializare a produselor din carne.
În timpul acţiunii tematice de control au fost verificaţi 8 operatori economici care comercializau produse şi preparate din carne în cantitate de 1155 kg. Au fost constatate abateri la un număr de 6 operatori economici la care au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenţiei, fiind aplicate patru amenzi în valoare totală de 15.500 lei şi două avertismente.
Mai exact, unul dintre operatorii economici amintiți mai sus a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei deoarece expunea în vederea comercializării produse din carne (ficat de pui congelat, pipote de pui congelate, pulpe de pui superioare preambalate) şi nu respecta temperaturile de păstrare – depozitare specificate de producator. Totodată, s-a dispus aplicarea măsurii de oprire definitivă de la comercializare a produselor cu abateri de etichetare în cantitate de 40 kg şi valoare de 480 lei.
Alți patru operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu 2 amenzi în cuantum total de 10.000 lei şi două avertismente deoarece expuneau în vederea comercializării produse din carne (pulpe de pui congelate – pulpe întregi, pulpe inferioare, pulpe superioare, burtă congelată, mici congelaţi, piept de pui, peşte macrou) fără etichetă de produs şi elemente de identificare şi caracterizare în limba română. Totodată, s-a dispus aplicarea măsurii de oprire temporară de la comercializare a produselor cu abateri de etichetare în cantitate de 82 kg şi valoare de 578 lei.
De asemenea, un operator economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei deoarece expunea în vederea comercializării produse din carne fără a afişa preţul pe unitatea de măsură.
Alexandra JURCA

Ce sens au asemenea articole daca nu sunt numite respectivele magazine?
Nu este permis de legislatie?
Atunci:
1.Trebuie schimbata legea! E vorba de sanatatea si viata oamenilor!
Acestor comercianti trebuie sa le fie interzisa definitiv activitatea in domeniu!
2. Daca nu pot fi nominalizate magazinele,ce rost mai au articolele cu aceasta tema?
Pentru a atrage atentia consumatorilor! Sa faca oamenii sa deschida ochii inainte de a cumpara…