„Iernile de altădată” au nins peste Primăria Caransebeş

vintila

Un număr de patru instituţii – Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” – şi-au dat mâna pentru a organiza marţi, 30 mai, în Aula „1 Decembrie 1918”, lansarea albumului „Iernile de altădată”, semnat de pictorul şi scriitorul Mihai Vintilă, originar din oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. La această adevărată sărbătoare culturală au luat parte artişti, consilieri locali, iubitori şi admiratori ai operei lui Mihai Vintilă, precum şi prieteni ai acestuia.

„Despre Mihai Vintilă putem vorbi 85 de ani, fiindcă aceasta este şi vârsta lui, dar o vom scurta puţin şi vom spune doar că ne onorează prezenţa sa în mijlocul caransebeşenilor, cei lângă care a trăit, el copilărind pe Str. Potocului. Nu voi vorbi despre opera sa, sunt alţii care o vor face, eu vreau să vă spun doar despre generozitatea lui Mihai Vintilă, cel care, venind la Caransebeş, s-a oferit să patroneze trei ediţii ale Taberei de pictură naivă care s-au ţinut aici, toate lucrările realizate fiind donate Casei de cultură, respectiv Consiliului local, adică aproximativ 45 de lucrări, după care, până la 100, domnia-sa a înţeles să le doneze, din pinacoteca personală, tot Casei de Cultură «George Suru». Nu s-a oprit aici şi a mai donat 147 de lucrări Muzeului de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, convins fiind că, făcând aceasta, din timpul vieţii şi cu mâna lui, face un lucru bun”, a spus Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”.

lansare vintila 3

Generalul Ioan Ion, un bun prieten al lui Mihai Vintilă, a făcut o prezentare power-point a vieţii şi operei artistului, spunând printre altele că „magia copilăriei poate fi povestită în vorbe sau în imagini. Medicul veterinar Mihai Vintilă o povesteşte în imagini. Din punct de vedere al paletei cromatice, lucrările transmit bucurie prin culorile pe care Mihai Vintilă le foloseşte. El nu are niciun stres, indiferent ce culori pune unele lângă altele, iar de multe ori, uitându-ne la tablouri, lipsa perspectivei nu sare cu nimic canoanele pictorilor naivi”, a spus Ioan Ion.

Managerul muzeului caransebeşean, Adrian Ardeţ, a vorbit despre bucuria organizării unui eveniment care depăşeşte sfera municipiului şi judeţului, deoarece opera pe care Mihai Vintilă a lăsat-o Caransebeşului reprezintă o valoare inestimabilă, şi despre Şcoala de pictură de la Caransebeş, care este mult mai veche decât decât se cunoaşte, în general, şi care a dat pictori renumiţi, printre aceştia fiind şi Corneliu Baba.

Despre Mihai Vintilă a vorbit şi ziaristul Titus Crişciu. „Vintilă a fost un prolific. Târziu a demarat ca pictor, dar are lucrări în peste 300 de expoziţii în ţară şi în străinătate. În afară de acest aspect, Mihai Vintilă este un generos. A fondat, în urmă cu mai mulţi ani, Fundaţia «Vintilă – ARPLANA», în care s-au adunat o serie de pictori naivi, şi a creat o adevărată şcoală de pictură naivă în Caraş-Severin. Este cel mai important pictor naiv din Banat”, a mai spus Titus Crişciu.

„Deşi locuieşte în Reşiţa de ani buni, inima lui, sufletul şi gândurile lui sunt în Caransebeş. Acest album, «Iernile de altădată», nu este altceva decât un omagiu adus Caransebeşului, omagiu adus prin modul în care sunt redate iernile. Mihai Vintilă, în pictura sa, care nu este, îndrăznesc să spun, o pictură strict naivă, are elemente din aceasta, dar trece cu mult dincolo de ceea ce este definit în general ca pictură naivă, îndrăznesc însă să spun că pictura lui Mihai Vintilă, înainte de a fi naivă, este o pictură a inocenţei, a nevinovăţiei. Mihai Vintilă nu pictează, el retrăieşte copilăria, cu fiecare tablou al său. Are acest curaj de a plonja prin culoare într-un trecut pe care şi-l păstrează, pe care îl duce cu el. Aş putea spune că duce cu el partea cea mai frumoasă din viaţă”, a spus şi criticul de artă Adrian Stepan, şi el caransebeşean la origine.

Primarul Felix Borcean, prezent şi el la manifestare, a vorbit despre starea de bine pe care o transmit lucrările lui Mihai Vintilă, „unele care ne scot din toate gândurile şi problemele cotidiene”, el afirmând că l-a cunoscut pe artist mai întâi prin tablourile sale, înainte cu mult timp de a se întâlni faţă în faţă cu acesta. „Nu sunt un critic de artă, nici pe departe, însă am remarcat că, deşi lucrările sale ilustrează iarna, prin culorile în care sunt pictate, reuşesc să transmită o căldură extraordinară”, a mai spus edilul municipiului.

lansare vintila 10

Florin Bogdea, consilier local şi directorul Liceului Tehnologic „Dacia”, a vrut să spună, la rândul lui, câteva cuvinte, afirmând că lucrările lui Mihai Vintilă se regăsesc foarte bine cu poezia în grai, el însuşi fiind creator de poezie în grai.

Ultimul care a luat cuvântul a fost însuşi autorul, care, cu felul său simplu, direct şi plin de har, le-a povestit celor prezenţi întâmplări din viaţa sa, depănând amintiri demult uitate despre un Caransebeş văzut prin ochi de copil.

Manifestarea s-a închiat cu un miniconcert de muzică clasică şi de piese de mare popularitate, oferit de formaţia condusă de dr. Romeo Dumitrescu, după care Mihai Vintilă a oferit autografe celor prezenţi.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei