Continuăm publicarea unor pasaje dintr-o viitoare apariție editorială, intitulată „Mai există judecători la Berlin“ a fostului deputat și lider PNL, Dan Radu Rușanu, ce va fi lansată la începutul lunii mai la București. Consemnăm și alte detalii ce reies din cartea liderului liberal și din capitolul dedicat fostului ministru și președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Reamintim că volumul redă, memorialistic, evenimente importante din istoria recentă a țării și, am putea spune, a Partidului Național Liberal.
Cele mai importante capitole se referă la moțiunea de cenzură din 2012 care a generat căderea guvernului Ungureanu, instalarea primului guvern USL, organizarea celui de-al doilea referendum împotriva lui Băsescu la care 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea sa.
Din cartea lui Rușanu reiese clar că 2012 este probabil cel mai important an din istoria post-decembristă a PNL, pentru că acele construcții politice au generat unificarea dreptei PNL – PDL și victoria, pentru prima dată, a unui candidat liberal, Klaus Iohannis, în cursa pentru Cotroceni.
Rușanu îi acordă un capitol întreg, care așa se și numește, lui Sorin Frunzăverde, cel care a generat căderea regimului Băsescu. Însemnările liderului PNL încep cu relatarea unei întâlniri de la Caransebeș din 2011 din care spicuim:
„Este o alianţă a antibăsiştilor, împotriva băsiştilor, PDL, în frunte cu Boc şi Blaga, fiind considerat ca partidul băsiştilor, împotriva căruia se crease această alianţă, a tuturor partidelor parlamentare (cu excepţia UDMR), pentru izolarea PDL.
– Greşit! mi-a replicat Frunzăverde. PDL este condus de către Elena Udrea şi gaşca din jurul ei. Boc este o simplă marionetă, iar Blaga este un antibăsist convins, care nu mai are nicio putere în partid.
În acel moment, când discuţia devenise mai aprinsă, în restaurant a apărut un om transpirat tot, murdar pe mâini şi foarte agitat. Ospătarul l-a şi întâmpinat, spunându-i că localul este închis până la ora 18.00.
– Vreau doar să dau un telefon! a strigat omul foarte nervos. Toţi cei de la masă am rămas înmărmuriţi: era Ioan Talpeş, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe între 1992 și 1997 şi consilier prezidenţial în mandatul lui Ion Iliescu. Imediat, patronul i-a ieşit în întâmpinare:
– Ce s-a întâmplat, domnule general?
– Am rămas cu maşina în pană şi nu pot să montez roata de rezervă.
– Haideţi că vă ajut eu, s-a oferit patronul şi l-a scos din local.
Mai mult decât surprinşi, ne-am uitat unii la alţii: „Ne-a văzut, nu ne-a văzut?“
După vreun sfert de oră, s-a întors şi patronul:
– Avea pană pe spate şi nu știa să-și monteze roata de rezervă.
Nu ne-am mai spus nimic; doar ne-am privit cu subînţeles:
„A naibii coincidenţă! Chiar aşa să fie?“
A doua relatare face referire la o întâlnire de la Hațeg:
„După vreo jumătate de oră, m-am retras cu Frunzăverde într-o cameră separată şi am început discuţia. Frunzăverde şi-a exprimat nemulţumirea că PDL este condus discreţionar de un singur om, Traian Băsescu: „practic, Elena Udrea şi gaşca din jurul ei dictează în partid, avându-l în spate pe preşedintele României“. Mi-a mai spus, de asemenea, că nemulţumirea în PDL este foarte mare în rândul tuturor liderilor partidului,…, dar nimeni nu îndrăzneşte să facă vreo mişcare, de frica lui Traian Băsescu.
L-am întrebat direct dacă el ar avea curajul să facă acest pas.
Mi-a răspuns cu un „da“ hotărât şi a continuat:
– Traian Băsescu şi Elena Udrea vor distruge PDL. Dacă plec acum din PDL, o voi face cu strângere de inimă, pentru că am muncit mult alături de aceşti oameni, aproape douăzeci de ani, dar ce se întâmplă acum nu mai este de suportat. Voi mai face o încercare şi…Sper totuşi să-mi trezesc colegii în ultima clipă, să aibă curajul să se opună lui Traian Băsescu.
Ne-am întors la masă – Sorin Frunzăverde, destul de abătut; eu, îngândurat. Nu-mi făcuse nicio promisiune fermă, aşa cum mă aşteptasem, dar nici nu eram convins că-l va determina pe Traian Băsescu să devină mai flexibil. Ne-am despărţit, urmând să ne întâlnim după sărbătorile de iarnă.
În luna ianuarie a lui 2012, am citit în ziar că Sorin Frunzăverde propusese majorarea salariilor bugetarilor cu 5%, PDL mandatându-l pe Emil Boc, prim-ministrul de atunci, să negocieze cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional această creştere de salarii, compensatorie faţă de reducerea de 25% efectuată în 2010, la propunerea lui Traian Băsescu.
Răspunsul la această propunere i-a venit lui Frunzăverde câteva zile mai târziu, nu de la prim-ministrul Emil Boc, aşa cum ar fi fost normal, ci de la Traian Băsescu – un răspuns sarcastic: „Nu am identificat în buget un loc din care să se poată tăia, ca să se dea bani pentru măriri de salarii, dar eu nu am competenţa extraordinară a politicienilor.“
„Se prea poate să fi fost asta picătura care a umplut paharul sau schimbarea Guvernului Boc cu Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu…“
O altă relatare a lui Rușanu se referă la întâlnirea din martie pe care a avut-o la Reșița cu Sorin Frunzăverde. Rușanu scrie că „am mers la Camera de Comerţ şi Industrie, unde ne-am întâlnit cu Sorin Frunzăverde şi alţi lideri locali ai PDL.
L-am luat pe Frunzăverde deoparte şi am discutat între patru ochi, întrebându-l ce pretenţii are.
– Niciuna! mi-a răspuns scurt. Rămân mai departe ceea ce sunt şi acum: preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi voi candida la un nou mandat, tot la judeţ, din partea PNL, dacă nu aveţi alt candidat.
– Excelent! i-am răspuns. Chiar nu avem pe nimeni.
– Atunci, mâine anunţăm că mă înscriu în PNL şi voi candida din partea USL la preşedinţia Consiliului Judeţean pentru un nou mandat.
– Uite ce este, i-am spus, Crin Antonescu îţi propune să fii vicepreşedinte PNL cu relaţii externe.
– Asta mai vorbim. Acum nu doresc decât să rămân ceea ce sunt: preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Și în continuare, redând din cartea fostului deputat PNL, concluzia întâlnirii : „ noi mergem la sediul PNL şi anunţăm presa că vei candida la şefia Consiliului Judeţean şi din partea PNL, iar mâine tu vii la Bucureşti şi, împreună cu Crin Antonescu, vei face, într-o conferinţă de presă, anunţul trecerii tale la PNL.
Am stabilit detaliile şi ne-am despărţit. Noi, cei din PNL, am mers la sediul partidului, unde era strânsă toată presa, care mirosise deja ceva. Am făcut anunţul mult aşteptat:
– Organizaţia PNL Caraş-Severin îl va propune şi-l va susţine la şefia Consiliului Judeţean Caraş-Severin pe actualul preşedinte al consiliului, domnul Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte
al PDL. De asemenea, săptămâna viitoare, domnul Sorin Frunzăverde se va înscrie în PNL. Mâine urmează să facă un anunţ important împreună cu președintele PNL, domnul Crin Antonescu…
Prin telefon, l-am anunţat pe Crin Antonescu:
– Am bătut palma cu Sorin Frunzăverde; mâine vine la Bucureşti, să faceţi anunţul împreună.
A părut foarte bucuros, dar m-a întrerupt:
– Mă sună toată presa; vor să dau o declaraţie. Diseară, merg la o emisiune TV. Pot să spun că Frunzăverde a trecut la PNL?
– Ne-a rugat să aşteptăm până mâine, când vine și el la Bucureşti, să faceţi anunţul împreună, i-am replicat eu. Aşa că ai răbdare până mâine.
Alături de mine, în maşină, Mişu Voicu urmărea pe telefon declaraţiile agenţiilor de presă. Pe la ora 17, îmi spune:
– Sorin Frunzăverde a declarat că nu a demisionat din PDL; „mâine voi ţine o conferinţă de presă şi veţi vedea atunci despre ce este vorba“, a spus el scurt. Toată presa e-n alertă: vicepreşedintele PDL nu poate fi contactat, a adăugat cu tristeţe. De asemenea, nu a dat nicio declaraţie, să confirme cele spuse de PNL, iar „conducerea centrală a PDL dezminte declaraţiile lui Dan Radu Ruşanu privind trecerea lui Sorin Frunzăverde la PNL“.
Sugestivă este îngrijorarea liderilor PNL Rușanu și Voicu în legătură cu faptul că nu aveau o certitudine despre venirea lui Frunzăverde în partidul lor. Relatarea este următoarea:
„Vai de mine! oftez. Ce mă fac?“
Mişu Voicu gândeşte cu voce tare:
– Singurii care au făcut anunţul şi au afirmat că Frunzăverde a trecut la PNL am fost noi. El nu a confirmat acest lucru, dar nici nu l-a infirmat. Dacă mâine spune că nu este adevărat, că este doar o dorinţă de-a noastră, noi nu putem să contestăm cu nimic; este cuvântul nostru contra cuvântului lui.
S-a lăsat o tăcere apăsătoare în maşină – Mişu avea dreptate. Fusese o negociere pe care o confirmă doar o singură parte. „Dacă Frunzăverde o va infirma, suntem în rahat rău de tot, am gândit abătut.”
În avion starea echipei Rușanu-Voicu este rememorată de la agonie la extaz în următorul citat:
„Tăceam ca la priveghi, acompaniaţi de zgomotul elicelor avionului, când, deodată, chiar după anunţul comandantului să ne punem centurile de siguranţă, că trebuia să aterizăm, renunţând să mai chinuiască telefonul, Mişu Voicu s-a întins spre mine şi m-a luat în braţe, să mă sărute pe obraz:
– Uite, mi-a arătat el telefonul, Sorin Frunzăverde a declarat la Mediafax: „Mă văd construind dreapta modernă alături de Crin Antonescu. Voi candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin din partea USL. Aşa cum mi s-a propus astăzi, voi deveni vicepreşedinte al PNL“.
Aterizăm fericiţi la Bucureşti: „Am scăpat!“ oftez eu… Sorin Frunzăverde se dovedise un om care-şi respectă cuvântul.”
Capitolul referitor la Frunzăverde redă și un interviu în care Dan Radu Rușanu vorbește sugestiv despre dimensiunea politică a lui Sorin Frunzăverde așa cum liberalii o înțelegeau atunci.
„Red.: Cum se face că, față de ceilalți lideri ai PD, Sorin Frunzăverde, membru fondator și prim-vicepreședinte al partidului, principalul negociator cu liderii europeni pentru aderarea PD-ului la Partidul Popular European, nu este un om bogat (comparativ cu majoritatea liderilor PD), nu a fost implicat în scandalurile de corupție și a fost întotdeauna foarte respectat de ceilalți colegi din conducerea partidului, inclusiv de Traian Băsescu?
D.R.R.: Înainte de 2011-2012, când am negociat cu el trecerea la PNL, l-am cunoscut foarte puțin pe Sorin Frunzăverde. Deși era unul dintre principalii lideri ai PD, era foarte puțin prezent în spațiul public și, așa cum ați remarcat, nu a fost implicat în scandaluri. Cu foarte multă personalitate, vorbind trei-patru limbi străine, …, cu multe cunoștințe printre liderii politici europeni, și nu numai, era un fel de Dan Amedeo Lăzărescu (mai tânăr cu 40 de ani) al PD.
Red.: Atunci, vă întreb cum era Dan Amedeo Lăzărescu în calitatea sa de lider al PNL?
D.R.R.: Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, Bălăceanu-Stolnici erau seniorii partidului față de care aveam un respect deosebit. Erau singurii membri ai Biroului Politic Central pe care nu îndrăznea să-i întrerupă nimeni când vorbeau și pe care întotdeauna îi ascultam cu plăcere.”
Am prezentat câteva pasaje din cartea „Mai există judecători la Berlin”, carte ce va fi lansată la începutul lunii mai la București.
Semnalăm în acest fel o apariție editorială importantă despre o perioadă agitată din istoria recentă a țării, așa cum a văzut-o Dan Radu Rușanu, un foarte important lider național liberal.
Sergiu TABAN
