„Ghinionistul” își merită numele la Reșița, cel puțin așa se pare după ce filmul denumit astfel, regizat de Iura Luncașu, a rămas fără finanțarea promisă și aprobată de Consiliul Local.
Motivul, spun autoritățile locale, este faptul că legea nu permite unei Primării să cofinanțeze o producție cinematografică, lucru aflat de către municipalitate abia după aprobarea unei sume de 100.000 de lei care să meargă spre filmul Ghinionistul, film care, printre altele, promovează atât Banatul, cât și Reșița.
În aceste condiții, autoritățile locale au decis să introducă un artificiu mai mult sau mai puțin întâmplător, adică să finanțeze un spot publicitar de promovare a locurilor de muncă în Reșița, spot ce ar urma să fie realizat tot de Iura Luncașu. Pentru spot, sumele au fost chiar suplimentate, astfel că în loc de cei 100.000 de lei ce trebuiau să meargă spre Ghinionistul, și automat spre regizorul Luncașu, vor fi alocați 135.000 de lei pentru un spot de aproape două minute, realizat de același Iura Luncașu.
Intrigați de presupusa ilegalitate a acestei acțiuni și de faptul că această idee de spot ar putea fi doar o cortină în spatele căreia se finanțează de fapt tot filmul, consilierii PSD și-au manifestat nemulțumirea chiar în plenul Consiliului Local.
„Spot publicitar pentru promovarea locurilor de muncă nu există, noi promovăm orașul, sau locurile de muncă? Eu nu văd unde se duce acest spot publicitar, în afara județului? Sau unde? Dar să faci un spot publicitar pentru promovarea locurilor de muncă în timp ce noi filmăm Centrul Civic, îmi aduce aminte de frunza doamnei Elena Udrea, fără nicio supărare”, susține consilierul local Ionuț Chisăliță.
Primarul Popa s-a văzut astfel nevoit să lămurească situația, dar nici după prezentarea exactă a regiei pe care se va baza spotul, nu a reușit să-i convingă pe consilierii locali PSD să îmbrățișeze această idee. Ionuț Chisăliță a propus chiar scoaterea punctului cu privire la acest subiect de pe ordinea de zi și discutarea lui amănunțită în cadrul unei ședințe extraordinare, lucru cu care consilierii liberali nu au fost însă de acord.
„Am decis să retragem finanțarea filmului și să finanțăm un spot de promovare a orașului. Se lucrează la un spot, s-au făcut deja filmări în oraș, în centru, la meciurile de handbal. Va dura undeva la un minut și jumătate pe care îl vom mediatiza puternic. Acest spot era oricum în discuție cu domnul Iura Luncașu ca și proiect pe care îl gândea pentru noi, dar cum nu este posibil să finanțăm filmul, am decis să finanțăm direct acest spot publicitar. Pentru un spot de un minut se filmează câteva ore bune și se montează în studio, de aceea avem nevoie de o finanțare pusă la punct.
Legea cinematografiei interzice Primăriei să cofinanțeze o producție cinematografică pentru că, strict din punctul de vedere al Consiliului Local, municipalitatea nu va putea beneficia de niciun drept de autor”, explică primarul Popa.
Într-un final, subiectul a trecut de Consiliul Local, cu majoritate de voturi, în ciuda împotrivirii consilierilor PSD-PMP.
Alexandra JURCA

Eu chiar vreau sa stiu ce platim , faptul ca s-au filmat multe scene la Casa Baraj sau spotul din Resita ? Este doar o eroare de comunicare sau e chiar reavointa si dorinta de a arunca banul public pentru rezolvarea unor probleme care nu tin de municipalitate ? Nu stiu ce sa cred si ce sa inteleg din toate astea , problema e ca asta avem daca alegem oameni lipsiti de analiza si extrem de putin calculati . Vrem sa demolam ce s-a construit in incinta fostului Prescom . Poate e ilegal dar toate ruinele din oras care sunt lasate chiar si in centru , sunt legale ? Hai sa avem aceeasi masura pentru toate , sau nu ne tine ? Ne miram ca nimeni nu mai are incredere in Resita si pleaca toti cei care mai sunt in stare sa miste ceva . PS. Cu parcarile cum a ramas ? Sa deduc ca v-ati inteles si acum mai este nevoie de o intelegere si cu fostul Prescom ? Bine ca am ales sa plec…….