Neatenția și viteza au provocat moartea a două persoane în această dimineață. O autoutilitară condusă de un șofer din Hunedoara a lovit trei pietoni, izbind apoi în plin un autoturism care circula din sens opus.
Din primele date, se pare că șoferul unei autoutilitare care circula din direcția Hațeg spre Caransebeș, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, la intrare în localitatea Iaz, a ieșit de pe partea carosabilă și a izbit două mașini care staționau. În urma impactului, trei persoane care se aflau lângă cele două mașini parcate au fost rănite, una dintre ele murind pe loc.
Ulterior, autoutilitara a ricoșat de pe marginea drumului într-un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. Impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii lovite a rămas încarcerat, murind și el în ciuda eforturilor medicilor.
„Încă se face cercetarea la fața locului. Din câte știm la acest moment, conducătorul unei autoutilitare., neadaptând viteza la condițiile de drum, s-a răsturnat peste două mașini care se aflau în afara cărții carosabile, lângă care erau 3 persoane. Dintre acestea, una a decedat, și una a fost rănită grav. Din mașinile respective, autoturismul revine pe carosabil și intră în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din sens opus, șoferul acestuia decedând”, explică Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
UPDATE:
Conducătorul autoutilitarei implicate în accidentul rutier de ieri ce a avut loc pe D.N. 68, la intrare în localitatea Iaz, a fost reținut iar ulterior față de acesta s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Inițial, oamenii legii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, șoferul a fost prezentat Judecătoriei Caransebeș care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673287498552″]
Diana RADU
