Furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine, timp de mai multe ore pe câteva străzi din municipiul Caransebeș. Sistarea este necesară pentru executarea unor lucrări de racordare la rețeaua de apă a unei societăți comerciale din oraș.
„În data de 21 SEPTEMBRIE 2016, între orele 09-14 , în vederea executării unui racord de apă pentru SC TASTY PIZZA ROBERTO SRL , se va sista furnizarea apei potabile, în următoarele locaţii :
Zona blocuri : str. Mărăşeşti, Independenţei, Oituz, Module ACH, Aleea Luţă Ioviţă, Aleea Rapsodiei şi Aleea Sportivilor.
Societăţi Comerciale: SC Caromet SA, TMD Friction , SC Sansa SRL, SC Holtzbau Element Impex SRL, SC Chiulan SRL, Kaufland, Lidl, Liceu Tehnologic DECEBAL, SC Mechatrix SRL şi Hidroconstrucţia SA.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri potabile până la limpezirea ei completă”, se arată într-un comunicat de presă al Aquacaraș.
Dacă problema persistă, consumatorii pot contacta SC AQUACARAŞ SA Exploatarea Caransebeş la numărul de telefon 0255/516321.
Karina TINCUL
