După Hurduzeu și primarul Popa e rândul polițiștilor cărășeni la cratiță! Ce servim la Gărâna?

modelmic+editorial

Lions Club Banatul Montan continuă campania de ajutorare a copiilor defavorizaţi din Reşiţa.

Pe deviza We serve, până în momentul de față mai multe personalități și membri ai administrațiilor locale și județe au luat pe rând șorțul și polonicul și ne-au servit la festivitățile de amploare din județ.

Bazându-se pe aceeași deviză, nici festivalul Wolfblues ce are loc în acest weekend la Gărâna nu scapă fără nume sonore în spatele cazanului cu mâncare.

Astfel, ieri, 29 iulie, Lions Club Banatul Montan a fost ajutat de membrii Foto Clubului Banatul Montan, astfel că prezenţi la cazan şi polonic au fost: preşedintele artiştilor fotografi din Banatul de Munte, Flavian Săvescu, precum şi membrii clubului, Daniel Puşcău şi Petre Dalea.

În această seară, poliția e de serviciu la cratiță. S-au oferit să servească, atât cauza, cât şi gulaşul pentru consumatori, şeful Poliţiei Rutiere din Caraş-Severin, comisar-şef Decebal Davidoiu, şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

„Servim pentru beneficiul copiilor proveniţi din familii sărace, de care se ocupă Fundaţia Humanitas pro Deo. Am pregătit acelaşi gulaş vânătoresc, cu mare succes la publicul consumator şi meloman, iar veniturile vor fi donate pentru alimentaţia copiilor”, au declarat reprezentanții Lions Club Banatul Montan.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei