Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a convocat prefecţii judeţelor la o videoconferinţă în cadrul căreia au fost discutate măsurile pentru organizarea alegerilor locale care au loc peste o lună.
La sediul Instituţiei Prefectului au fost prezenţi membrii Comisiei tehnice judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale şi comandanţii structurilor MAI care vor asigura paza secţiilor de votare.
Noutatea acestui tur de scrutin constă în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot, realizat de Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Mai exact, în fiecare secţie de votare va exista un operator care introduce în sistem datele de identificare are fiecărui cetăţean care votează. Astfel, se elimină posibilitatea votului multiplu şi în acelaşi timp se realizează o evidenţă în timp real a prezenţei la urne.
„Este un sistem extrem de util pentru semnalarea în timp real a intențiilor de vot multiplu și de asemenea pentru semnarea și stabilirea prezenței la vot. Această noutate implică și ajustări și modificări organizatorice. Am luat măsuri și au fost identificați operatorii de calcul, informaticienii și totodată au fost făcute etape de pregătire a acestora, astfel încât să fie apți în momentul votului. Având în vedere tocmai caracterul de noutate a acestui sistem informatic, am cerut colegilor de la AEP și de la STS să efectuăm trei testări în condiții cât mai apropiate cu cele din timpul alegerilor, din data de 5 mai. Și am stabilit ca prima testare să aibă loc pe data de 22 mai, într-o duminică“, a declarat ministrul Petre Tobă.
La nivel naţional vor exista 18.616 secţii de votare, iar bugetul alegerilor ajunge la 350.663.000 lei.
În judeţul Caraş-Severin pregătirile sunt în grafic, după cum a informat prefectul judeţului, Florenţa Albu.
„Conform calendarului, suntem în termen cu organizarea alegerilor. În data de 3 mai a fost semnat contractul cu tipografia care va tipări buletinele de vot, urmează să ne fie livrată hârtia de la rezervele de stat. Vineri va avea loc o nouă instruire cu preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie”, a precizat aceasta.
Cărăşenii cu drept de vot îşi vor putea exprima opţiunea într-una din cele 365 de secţii de votare din judeţ, însă, fiind vorba de alegeri locale, aceştia pot vota doar în localitatea de domiciliu.
Diana RADU
