Cu toate că liberalii cărășeni sunt mai pregătiți ca niciodată pentru a ocupa cât mai multe scaune de primar în luna iunie, co-președintele PNL Marcel Vela, recunoaște totuși că lupta nu va fi deloc ușoară. Candidații liberali sunt buni, cu șanse mare de câștig, dar nici PSD-ul nu lasă garda jos.
După ce a fost validate toate numele pentru organizațiile locale din județ, Marcel Vela se declară mulțumit de modul în care merg lucrurile în partid, în ciuda dezertărilor recente spre PSD. Din partea PNL vor candida atât primari în funcție, cât și oameni care nu au mai avut până acum nicio tangență cu politica, anunță co-președintele liberal.
„Am încheiat validările pentru toate organizațiile locale, 77 la număr. Toți colegii sunt pregătiți pentru campania electorală. Unde avem primari în funcție mergem pe ei, unde au plecat primari avem noi candidați, sunt 3 cazuri de acest gen până acum. Avem candidați vechi care s-au confruntat până acum cu candidați din alte partide și candidează și în acest an, sau avem candidați care nu au mai fost în politică. Am validat chiar și două femei ca și candidat, care nu au mai trecut prin această experiență.
Scopul nostru este să câștigăm alegerile în cât mai multe organizații locale. Nu am stabilit un target exact pentru că abia săptămâna aceasta vom încheia strîngerea de semnături și în funcție de aceste semnături, de feedback-ul pe care îl avem cu acești candidați, vom măsura targetul și ne vom impune nivelul de succes”, susține co-președintele PNL Caraș-Severin.
De asemenea, Marcel Vela susține și că sunt unele localități unde candidații PNL la funcția de primar sunt extrem de buni și au toate șansele de câștig, dar liberalii nu se culcă nici în aceste cazuri pe o ureche. Și asta pentru că social-democrații sunt la fel de pregătiți. Contra-candidații din partea PSD sunt la fel de compatibili cu funcția pentru care se luptă.
„Sunt zone unde avem candidați foarte buni cu șanse mari de câștig cum e la Moldova Nouă sau Oțelu Roșu, dar lupta este foarte strânsă și acolo, pentru că și candidații PSD din cele două localități sunt la fel de compatibili”, a mai adăugat Marcel Vela.
Alexandra JURCA

Vela, nici nu știi cât de mic începi sa fii !
Mai ales la Oravita cu betivanul de Goga.
vai noroc cu infractorii din PSD Caras-Severin ! Sa ne uitam la Stepanescu, consilierul arestat Efrem Strain si sa nu uitam ca se aproprie ziua Z si pentru domnul vice cu atributii de Primar.
Folrine punct ochit ..punct lovit…doua partide de rahat.