Consiliul Județean Caraș-Severin va avea, se pare, din această lună, un nou vicepreședinte. După luni întregi de amânări, pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare este inclus un proiect de hotărâre privind alegerea unui consilier județean în funcția de vicepreședinte.
Oficial, la conducerea forului județean a rămas un singur vicepreședinte, Ilie Iova, din data de 25 noiembrie 2015. Atunci, aleșii județeni au decis că Ionesie Ghiorghioni și-a pierdut mandatul de consilier județean și funcția de conducere în Consiliu Județean, deoarece a absentat de la locul de muncă pentru o perioadă de șase luni. Practic, Ghiorghioni nu s-a mai apropiat de forul județean din luna mai, după ce a fost prins în fragrant în timp ce lua mită.
Au trecut trei luni de la înlăturarea oficială din forul județean a lui Ghiorghioni, fără a fi ales un nou vicepreședinte. Într-un final, cu doar aproximativ două luni înainte de alegerile din iunie, politicienii par să fi ajuns la un acord, pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare fiind inclus proiectul de hotărâre privind alegerea viitorului coleg al lui Ilie Iova.
Pe surse, am aflat că din rândul liberalilor sunt vehiculate trei nume, pentru ocuparea funcției de conducere în forul județean: Viorel Bașag, Daniel Surdu și Aurel Miclea. Conform zvonurilor, favorit pentru a deveni vicepreședinte este fostul primar al comunei Bozovici, Aurel Miclea.
Rămâne de văzut dacă propunerea liberalilor va trece de consilierii județeni. Să nu uităm că reprezentanții PSD în forul județean au respins în două rânduri revocarea din funcție a lui Ionesie Ghiorghioni.
Karina TINCUL

Asta cu Miclea este o gluma. Este mai buna doamna aceea tractorista.
Da Miclea s-a dovedit ok si la primarie. Este candidatul cu cele mai multe sanse. Buna alegere.
Asta chiar e tare….Adunatura mai bizara,ca sa nu spun altfel,decat la CJ sau Primarie…cu nume “”interesante”‘ cum sunt in Caras…mai rar!Frunzaverde,Ciobanu,Purece,Ursu…dar si o Crina….acum avem un Surdu….Doamne,nici nume omenesti nu au cetatenii astia!
Ne-am dat dracu daca o ajuns la consilu judetan, ne am dat da tot. Asa so dus da rapa valea almajului si bozovisiu cu unu ca miclea. Doamne Dumnezaule, asa seva…
Decat sa va plangeti de mila mai bine ati pune mana sa munciti. Sau nu prea stiti ce inseamna asta ….
Surdu ar trebui, ca sa conduca Armasu. Pe Ciobanu, PRIETEN il are la …..