„Balul Almăjenilor“, o stare de spirit perenă

„Balul Almăjenilor“

Restaurantul Senator din Timișoara a fost gazda unui eveniment de largă respirație în rândul almăjenilor, o manifestare ce an de an adună sute de locuitori ai acestui loc mirific al Banatului de Munte. Peste 650 de almăjeni dar și de oameni care poate au avut doar contacte tangențiale cu ceea ce înseamnă tradițiile acestor locuri s-au reunit prin cântec, jocurile specifice zonei și portul tradițional popular pentru a fi și în acest an împreună, ca altădat’. De altfel, cei care au îmbrăcat straie populare au beneficiat de reducere la bal, scopul nefiind altul decât reînvierea portului popular din moși strămoși de pe Valea Almăjului.

O sărbătoare în toată splendoarea, astfel poate fi descrisă succint manifestarea care a marcat cea de-a XX-a ediție a Balului Almăjenilor în organizarea Societății Culturale „Țara Almăjului“, la care și-au adus o vie contribuție și interpreții Petrică Miulescu Irimică și Mihaela Petrovici, alături de banda lor. Brâul bătrân a fost din nou purtat cu fală de feciorii de ieri și de azi ai Văii Almăjului, sala devenind neîncăpătoare pentru sutele de jucători care au bătut încă odată contratimpul, așa cum o făcea odată șî moșul lor. Din podrumul unge s-or numărat butoaiele, almăjenii or tras la maț a măi bună răchie, nu aia dă gostâie, c-o fost ziua marii Reîntâlniri! Iar uiaga s-o-mprecenit cu toți vrenișii, c-așa-s almăjănii, oameni de fală, care or beut atâta cât să nu geie dă potcă cu muierili!

„Balul Almăjenilor“

Și-ar fi multe de povestit despre bucuria pe care o resimt an de an almăjenii la întâlnirea ce se produce la acest eveniment, dar cel mai potrivit am considerat că este să lăsăm o voce abilitată să ne vorbească despre modul în care a simțit că s-au desfășurat lucrurile la Balul Almăjenilor din 2016, prof. univ. dr Sorin Pescariu, un almăjan care militează de ani buni pentru păstrarea vie a frumoaselor tradiții de pe Valea Almăjului. Domnia sa ne-a oferit un punct de vedere ce merită analizat cu atenție :

 

Balul Almăjenilor”  este cea mai importantă realizare a Societății Culturale „Țara Almăjului”,  din păcate (dacă vorbim de o societate, ce își spune  ”culturală”), sau poate, din fericire (nu putem nega sub nici o formă bucuria întâlnirii, a revederii almăjenilor și a prietenilor acestora, petrecerea în sine, cu muzică dans, mâncare, băutură…).  Balul Almăjenilor exprimă mai degrabă tendințele, dorințele sociale ale almăjenilor, mari amatori de distracție, decât cele culturale.

„Balul Almăjenilor“
Ajuns la ediția numărul 21, balul din 11 martie a fost cel mai mare: peste 650 de participanți au petrecut de minune în sala de evenimente a hotelului Senator. Un lucru îmbucurător: tot mai multe domnișoare și doamne își aleg drept ținută de bal costumul popular, a cărui varietate și frumusețe  le face și mai frumoase! Și, la această ediție, destui domni au renunțat la cămașa albă cu cravată sau papion în favoarea cămeșii „cu poale“, mai lungi sau mai scurte.  Și mai îmbucurător: nu au lipsit prezentările de carte și revistă cu tematică almăjană. Puțin îngrijorător: muzica balului se îndepărtează tot mai mult de melodiile de petrecere ale almăjenilor. Cică asta „se cere!?“ Greu de spus (oare?) ce a fost mai înainte:  ce „se cere” sau ce „se dă“….Una peste alta, balul almăjenilor ediția XXI a fost, cred, o reușită. Ca de altfel toate edițiile de până acum…
“, consideră Sorin Pescariu, un nume cu rezonanță în lumea medicală din Banat și nu numai, dar și omul care trăiește și își exprimă cu noblețe recunoașterea pentru locurile natale din umila postură de fiu al Țării Almăjului.

886842_1164703660215140_6474368559850980531_o

Așa cum au făcut-o la edițiile anterioare, almăjenii și-au propus ca și la anul să facă un bal despre care să se vorbească numai la superlativ. Până acum dezideratul a fost îndeplinit. O manifestare care face trimitere la obârșie, la jocul de la negeie, la tradiția aceea curată de acasă, chiar dacă așa cum spune profesorul Pescariu, ea s-a mai îndepărtat pe ici, pe colo, de la scopul inițial, cu riscul că acțiunea ce se dorește una culturală nu mai răspunde tuturor așteptărilor, rămâne, s-o recunoaștem, una care merită încurajată, cu oameni destoinici, implicați, care merită întregul nostru respect.

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei