Sala Polivalentă din municipiul Reșița se află la un pas de a fi redeschisă publicului. Sala, în care se desfășurau cele mai importante competiții sportive din oraș și județ a fost închisă în luna noiembrie a anului trecut, deoarece nu avea autorizație de la ISU.
Pe data de 10 noiembrie, administratorul Sălii Polivalente din Reșița, Robert Buzzi, a anunțat că a decis să închidă sala deoarece aceasta nu dispune de toate dotările necesare pentru a face față unui eventual incendiu, iar în cazul unui control, ar risca o amendă de peste un miliard de lei. Mai exact, cele patru ventilatoare de evacuare a fumului de care dispunea sala nu ar fi rezistat la o temperatură de 400 de grade timp de două ore, așa cum cere legislația. Pentru punerea la punct la acestora ar fi nevoie de o investiție de aproximativ 65.000 de lei, anunțau anul trecut reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.
După câteva săptămâni în care părea că nu se întâmplă nimic, problema este la un pas de rezolvare. Au fost achiziționate ventilatoarele și generatorul auxiliar necesar pentru intrarea în legalitate a Sălii Polivalente din punct de vedere al autorizației ISU. Echipamentele vor fi montate în perioada următoare, urmând ca sala să fie deschisă cel mai probabil în luna februarie, a declarat pentru Reper 24, administratorul Robert Buzzi:
„Până la începerea campionatului de handbal la băieți sper să fie montate și să obținem autorizația de la ISU”.
În prezent, Sala Polivalentă este închisă publicului, aici desfășurându-se doar antrenamentele celor de la HC Adrian Petrea, membrii echipei de handbal semnând însă o declarație pe proprie răspundere, prin care exonerează de vină reprezentanții Sălii, în cazul în care s-ar întâmpla ceva.
Karina TINCUL
