Toamna pune stăpânire pe vestul țării! Cod galben de ploi, vânt și ninsori în Caraș-Severin!

modelmic

 

După un început de toamnă destul de blând în ceea ce privește temperaturile, luna octombrie schimbă foaia și aduce două coduri galbene. Vremea se va înrăutăți treptat în zilele care urmează, în primă fază în partea de sud-vest a țării, și mai apoi în restul teritoriului.

Administrația Națională de Meteorologie anunță că bănățenii vor avea de-a face cu ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, avertizare valabilă începând de astăzi, de la ora 16:00, până duminică, la ora 10:00.

Astfel, ne așteaptă un weekend în care ploile se vor intensifica și se vor extinde în jumătatea sudică a țării.

În Banat, Oltenia și nordul Munteniei, se vor cumula cantități de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat și, izolat, îndeosebi în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, peste 40-50 de litri pe metru pătrat.

Ploile nu sunt singurul fenomen anunțat la acest sfârșit de săptămână. În munții bănățeni vor apărea și primii fulgi de nea în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

De asemenea, vântul se va intensifica în sud-vestul și sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50-55 kilometri pe oră, iar în sudul Bantului și pe creste, va depăși temporar 70 kilometri pe oră.

Cea de-a doua avertizare cuprinde aproape toată țara și este valabilă de duminică, de la ora 10:00, până luni la ora 18:00, atunci când sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată și ninsori.

Mai mult, temperaturile vor înregistra o scădere considerabilă în zilele care urmează, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile.

 

Alexandra JURCA

Foto: gandul.info

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei