Pompierii cărăşeni au intervenit în luna august, în medie, la câte cinci incendii pe zi. Aproximativ 1.200 ha teren au fost afectate de arderile necontrolate.
Arderea miriştilor i-a ţinut în priză pe pomperii cărăşeni toată luna august. Echipajele ISU Semenic au fost solicitate să intervină de câte cinci ori pe zi la incendii ce ameninţau să se extindă către păduri, culturi agricole şi locuinţe.
Deşi există prevederi clare în legătură cu arderile resturilor de vegetaţie, de cele mai multe ori incendierea miriştilor se face necontrolat. Astfel, este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt sau în zone care să nu permită propagarea focului la gospodăriile populaţiei. De asemenea, activitatea trebuie supravegheată până la terminare, iar stingerea totală a focului înainte de a părăsi locul arderii este obligatorie. Mai mult, potrivit reprezentanţilor ISU, activităţile de ardere a miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pot fi executate numai după obţinerea în prealabil a permisului de lucru cu foc. Emiterea acestuia se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate sau persoana împuternicită în acest sens.
Diana RADU
