O micuță de doar patru ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Reșița, după ce a fost lovită de tren la ieșirea din localitatea Bocșa. Medicii luptă pentru a stabiliza starea fetiței, astfel încât să o poată transporta mai apoi la Timișoara.
„Accidentul s-a produs la ieșirea din Bocșa, spre Timișoara. Fetița se deplasa cu bunica ei pe terasamentul căii ferate, iar la venirea trenului s-a speriat, a fugit și a fost lovită de acesta. Cel mai probabil, în acest caz se va face dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat pentru Reper 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Ancuța Chețan.
Imediat după accident, fetița a fost preluată de cei la Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin și transportată în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.
„Victima a fost adusă în comă, cu traumatism cranian și un hematon subdural. Nu are secțiuni de membre, iar în prezent medicii încearcă să o stabilizeze pentru a fi transferată la Timișoara”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență din Reșița, Violeta Florea.
Micuța va fi transportată la Timișoara cu o ambulanță, deoarece în acest moment nu mai sunt elicoptere disponibile, a mai adăugat Violeta Florea.
Karina TINCUL
