Pentru că Ziua Copilului nu poate fi trecută cu vederea, președintele PNL Moldova Nouă, Adrian Torma, a pregătit un program festiv pe cinste.
Astfel, începând cu ora 10:00, lângă Terasa Chic Cafe din oraș, se sărbătorește cu mare fast Ziua Copilului. Micuții din Moldova Nouă vor avea parte de un super-program pregătit de trupa de animație Dreams Party. Saltelele, baloanele, pictura pe față, concursurile, dansurile și surprizele vor fi condimentele zilei de astăzi.
„În ochii și sufletul nostru, al părinților, zâmbetul și fericirea copiilor este de neprețuit. Prin gingășia și iubirea lor necondiționataă, ne fac viața mai frumoasă, dovedindu-ne mereu că ei sunt rațiunea noastră de a trăi.
Pentru că este Ziua Copilului, m-am gândit să organizez un eveniment vesel și frumos în cinstea tuturor copiilor din Moldova Nouă. Așadar, vă aștept cu mare drag începând cu ora 10:00, lângă Terasa Chic Cafe, să sărbătorim împreună, cu mare bucurie ziua prichindeilor noștri.
Asociația Tommyland va fi cu noi să ne susțină și să ne încânte privirile cu dansurile lor frumoase. Ne vor bucura cu melodiile lor și corurile de copii de la Biserica Baptistă Maranata și Biserica Penticostală Apa Vieții din Moldova Nouă”, explică Adrian Torma.
Totodată, cu acest prilej, organizatorii s-au gândit să aducă un zâmbet și pe chipurile micuților mai puțin fericiți, prin inițierea acțiunii caritabile Donează o jucărie, în cadrul căreia se vor strânge multe jucării, ce vor fi oferite copiilor nevoiași. Strângerea de jucării va fi organizată la locul evenimentului.
Alexandra JURCA
