Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraș-Severin organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de inspector școlar din cadrul instituției cărășene.
La organizare acestui concurs se ține cont, în primul rând de prioritatea Ministerului Educaţiei privind stabilizarea resursei umane, prin organizarea concursului de ocupare a funcțiilor de conducere îndrumare şi de control din sistemul de învăţământ preuniversitar.
Potrivit legii, inspectoratele şcolare judeţene vacantează posturile corespunzătoare funcţiilor de îndrumare şi de control cuprinse în organigramele proprii şi asigură publicarea acestor posturi în presă şi la sediul instituției, cu cel puţin 30 de zile înainte de organizarea concursului,
Astfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraș-Severin anunță organizarea concursului pentru ocuparea tuturor funcţiilor vacante de inspector şcolar, programând desfășurarea probelor concursului în perioada 20 mai – 05 iunie 2015.
„Organizarea și desfășurarea concursului se realizează cu respectarea strictă a prevederilor și termenelor din Metodologia de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcției de inspector școlar din inspectoratele școlare, aprobată prin OMECTS nr.5558/07.10.2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734/19.10.2011”, informează reprezentanții ISJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA
