După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite mai târziu decât în Europa, abia în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Cu toate acestea, brazii de atunci nu aveau pe ei decât mere sau nuci.
Primul strâmoș al instalației de Crăciun au fost, în secolul XIX, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.
Pe lângă bastonașele alb cu roșu, se foloseau în acea vreme și miile de lumânări care acompaniau perfect verdele crud al crenguțelor din brad. Cu toate acestea, „instalațiile” din lumânări erau considerate un pericol.
Tocmai de aceea, chiar dacă în anul 1880 obiceiul împodobirii bradului cu tot felul de lumânărele și ornamente a ajuns şi la Casa Albă din Washington, acest obicei a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.
De atunci și până în prezent s-au schimbat multe, iar instalațiile de pom, de la lumânărele și simple bastonașe au evoluat la adevărate spectacole de lumini, culori și sunete.
Alexandra JURCA
Sursa: ziarullumina.ro
