
Un accident pe cât de stupid, pe atât de grav a băgat ieri în spital un tânăr de doar 18 ani din Caransebeș. Acesta a fost călcat pe picior de autobuzul în care trebuia să se urce. Șoferul autobuzului nici măcar nu s-a sinchisit să-l bage în seamă pe rănit, fiind oprit ulterior, în trafic de oamenii legii.
Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști, se pare că autobuzul se deplasa din direcția Centrului Civic spre comuna Buchin, iar neatenția șoferului a făcut ca într-o parcare, autoturismul greu de câteva tone, să treacă peste piciorul unui tânăr de 18 ani, care aștepta să urce în mijlocul de transport.
Cu toate că tânărul a fost rănit grav în urma accidentului, șoferul autobuzului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind oprit în trafic pe Calea Severinului. Băiatul care s-a ales cu piciorul strivit a fost transportat de urgență la spitalul din Caransebeș de unde ulterior a fost transportat la Timișoara.
„Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, a explicat Ancuța Chețan, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA