
Prin două hotărâri de guvern și o ordonanță de urgență, s-a direcționat de la centru spre județul Caraș-Severin suma de 40 de milioane de lei noi, care va ajunge în conturile primăriilor și Consiliului Județean.
Din totalul celor 400 de miliarde de lei vechi, 90 sunt pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din perioada aprilie – august 2014 a acestui an. Primarii comunelor afectate de calamități vor primi, per total, aproape 6 milioane de lei noi, ca să-și repare drumurile comunale, podurile, podețele, străzile, școlile și căminele cultural afectate de precipitații. Alțe puțin peste 3 milioane revin Consiliului Județean Caraș-Severin și vor fi cheltuiți pe refacerea drumurilor județene. Tot pentru cheltuieli cu drumurile județene și comunale, prin HG 855, județului îi revin 10.164.000 lei, sumă repartizată Consiliului Județean, care o va împărți primăriilor.
O altă tranșă de bani ajunge la autoritățile locale în urma Ordonanței de urgență nr. 59/2014, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată: 894.000 lei Consiliului Județean și 7.584.000 lei unităților administrativ-teritoriale. Mai exact, acești banii sunt destinați centrelor de asistență social, învățământ special, cheltuieli cu salariile din învățământul preuniversitar și indemnizațiile asistenților persoanelor cu handicap. Același document mai prevede încă puțin peste 10 milioane de lei, alocați pentru echilibrarea bugetelor locale ale municipiilor, orașelor și comunelor. În timp ce jumătate din bani merg direct în conturile primăriilor, alți 2.294.000 lei sunt alocați tot acestora, dar prin Consiliul Județean, pentru plata arieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Pe marginea acestui subiect s-au iscat deja dispute în plenul ultimei ședințe a forului județean, conducerea acestuia fiind acuzată că împarte banii în funcție de apartenența politică.
Două milioane de lei din fondul de rezervă bugetară vor ajunge la Reșița în urma unui Proiect de Hotărâre de Guvern elaborate de autorități. Suma este destinată familiilor care au rămas în prag de iarnă fără căldură și apă caldă, după sistarea activității la CET 2010. Aproape 500 de abonați vor putea să-și monteze centrale de apartament ca urmare a acestui demers.
Diana RADU