În oraşul maghiar Aletea (Elek), judeţul Bekes, s-a desfăşurat recent “Întâlnirea mondială a aletenilor”, manifestare organizată la fiecare doi ani, de către Primăria oraşului. Aletea se află pe teritoriul de competenţă a Consulatului General al României la Gyula, aici trăind o importantă comunitate românească. În acest oraş, îşi desfăşoară activitatea și Autoguvernarea românească minoritară, condusă de Ioan Sălăjan şi se găseşte Şcoala generală bilingvă românească, al cărui director este Petru Sălăjan.
La aceste manifestări, care au cuprins baluri, simpozioane, slujbe religioase, au participat printre alţii: consulul general al României la Gyula, Excelenţa Sa Florin Vasiloni, primarul din Aletea, Laszlo Pluhar, şeful oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Tiberiu Juhasz, primarul oraşului arădean Sântana, Daniel Tomuță, primarul comunei arădene Grăniceri, Petru Bătrânet, primarul oraşului Făget, Avram Marcel, primari ai unor oraşe şi comune germane. În oraşul Aletea a trăit în trecut o masivă comunitate germană, majoritatea membrilor fiind deportaţi în Germania după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Evenimentul a cuprins, printre altele, două baluri, unul românesc şi unul german. La balul românesc, atmosfera a fost întreţinută de o formaţie venită din România, de la Macea, judeţul Arad şi o formaţie din Bekescsaba.
În cele 3 zile ale manifestării, a fost deschis cu caracter temporar, un punct de control al trecerii frontierei aflat pe drumul ce leagă oraşul Aletea de comuna arădeană Grăniceri.
Karina TINCUL
