Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident din Caraș-Severin

acccsb

Patru persoane au decedat în urma unui grav accident de circulație produs în această dimineață pe DN 6, în județul Caraș-Severin, între Slatina Timiș și Caransebeş. Accidentul a fost provocat de un conducător auto de 51 de ani care a adormit la volan,  vehiculul condus de acesta pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autotractor care tracta o semiremorcă.

În urma impactului atât conducătorul auto care a adormit la volan cât și  cei trei pasageri ai acestuia și-au pierdut viața. Șoferul autotirului nu a fost rănit, în schimb soția acestuia s-a ales cu răni ușoare, ea fiind internată la Spitalul din Municipiul Caransebeş, ne-a informart purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru. Din primele cercetări se pare că toate persoanele decedate erau din județul Mehedinți.

Circulația s-a desfășurat cu dificultate în zonă pentru mai bine de trei ore.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei