Doar de 13 minute au avut nevoie astăzi consilierii locali ai municipiului Reșița reuniți în ședință, pentru a aproba 21 de proiecte de hotărâre: 14 aflate pe ordinea de zi și 7 introduse în regim de urgență.
Toate proiectele au fost adoptate în unanimitate de cei 17 consilieri locali prezenți la ședință, fără nici o intervenție, fără nici o interpelare. Eficiență maximă, grabă, lipsă de interes? O fi fost de vină căldura?
Trebuie menționat că nici subiectele de pe ordinea de zi nu au fost deosebit de interesante: modificarea statului de funcții a unor direcții și servicii, scoaterea din domeniul public și trecerea în domeniul privat a unor terenuri, darea unor spații în folosința Bibliotecii municipale, încheierea unor protocoale de colaborare sau de parteneriat cu diferite instituții.
Aleșii locali au aprobat și o rectificare bugetară, în valoare de 70.000 de lei, bani ce vor merge la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat.
Bugetul local la municipiului Reșița a înregistrat anul acesta și un excedent bugetar de 600.000 de lei, bani care vor ajunge la Direcția de Întreținere a Patrimoniului și care vor fi folosiți, conform primarului Mihai Stepanescu, pentru o serie de lucrări de reparații sau pentru înlocuirea unor bunuri.
Karina TINCUL
