Turismul cultural – o modalitate de revitalizare a orașului Anina



turanina

Specialiști de primă mână din domeniul arhitecturii din țară dar și de peste hotare sunt prezenți în aceste zile la Anina, la tabăra de  creație ”Mine de idei”, organizată de Primăria Anina și de Societatea de Arhitectură din Timișoara. 

La tabăra coordonată de doctorul în arhitectură Oana Țigania participă printre alții Irina Iamandescu, specialist în patrimoniu industrial, Mark Watson, reprezentat al Departamentului de Conservare din Edinborough, Francesco Toso, specialist în peisaj industrial din Milano, studenți din Timișoara și București.

”Anina este un punct de reper începând din anul 2002 au fost făcute multe studii de cercetare și inventariere a elementelor patrimoniului industrial. Cu această ocazie se discută posibile strategii de vitalizare a zonei prin turism cultural. Tabăra este concepută la un nivel interdisciplinar, participând studenți de la geografie, turism, horticultură și științe  ambientale. Este vorba de un peisaj destul de complex în orașul Anina și de aceea se impun prezentări și lucru la fața locului”, a precizat Oana Țigania.

Tabăra de  creație ”Mine de idei” continuă până pe 3 august, participanții având plănuite o serie de vizite la Casa de Cultură din localitate, la mina din Anina, la clădiri cu vechime de peste 100 de ani.

turanina2 turanina3

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei