Festival de flori, de voie bună și de lumină în centrul Reșiței!

modelmic

Administrația locală reșițeană pregătește o surpriză pentru locuitorii municipiului de pe Bârzava, care se vor putea bucura luna viitoare de o adevărată explozie de flori și culoare. Timp de 2-3 săptămâni, în centrul orașului va avea loc un festival al florilor, o manifestare de amploare, conform primarului Ioan Popa, care va rivaliza cu binecunoscutul Timfloralis, derulat în anii trecuți la Timișoara. Programul exact al festivalului nu a fost încă stabilit și o să depindă probabil și de situația epidemiologică de peste câteva săptămâni.

În luna aprilie vom face săptămâna floriilor. De fapt, vom avea un parcurs de 2-3 săptămâni în care vom face o piață de flori fantastică în centrul civic, mai cu seamă că la Timișoara, Timfloralis nu se mai face. Și am zis că dacă Timișoara tot nu face Timfloralis și acesta a fost demarată cu concursul unor reșițeni, atunci i-am adus pe reșițeni acasă și o să facem în centrul civic un festival de flori, de voie bună și de lumină”, a explicat edilul Ioan Popa, în cadrul unei emisiuni live realizată la Reper 24.

Nu este singura surpriză pregătită de administrația reșițeană pentru anul acesta, cu ocazia aniversării a 250 de ani de foc nestins la Reșița. Diverse evenimente și manifestări sunt programate pentru vara acestui an, dar derularea și amploarea acestora depinde în mare măsură de contextul epidemiolog, la fel ca și festivalul florilor din centrul orașului.

foto: arhivă

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Pingback: „Este posibil să îl facem”, anunță primarul Popa despre Custom 2021 | My Blog

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei