Consilierii locali reşiţeni au avut o şedinţă liniştită, nu la fel a fost vremea!

CL-Resita-la-Calnic

Şedinţa de astăzi a Consiliului Local al municipiului Reşiţa a avut loc în cartierul Câlnic, în anticiparea sărbătorii locale prilejuite de Ruga Bănăţeană. Cele 21 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au primit repede votul pozitiv al reprezentanţilor reşiţenilor. Finalul şedinţei a fost însă unul cu tunete, fulgere şi o ploaie torenţială cu rafale de vânt!

Printre deciziile luate astăzi de legislativul local s-a aflat şi scoaterea definitivă din fondul forestier al municipiului a unei suprafete de 0,0871 ha şi temporară a unei suprafeţe de 15,8424 ha, necesare realizării unui obiectiv de interes naţional, anume linia de înaltă tensiune LEA400kv Reşiţa (România) – Pancevo (Serbia). Municipalitatea reşiţeană trebuie în acest proiect să facă şi evaluarea masei lemnoase scoase din fondul forestier şi să o valorifice ulterior, a precizat primarul Mihai Stepanescu.

Alte proiecte au vizat modificări de organigrame şi state de funcţii în instituţii aflate sub autoritatea Consiliului Local, completări la diverse hotărâri mai vechi, aprobarea unui regulament de stabilire a măsurilor de organizare şi asigurare a dezvoltării şi întreţinerii spaţiilor verzi din municipiu, dar şi externalizarea serviciului de pază la diverse obiective publice.

Şi pentru că afară vremea începuse să dea semne de “supărare”, un jurnalist din presa cărăşeană l-a întrebat pe primarul Mihai Stepanescu dacă au fost luate măsuri ca să nu se mai repete situaţia din urmă cu câteva zile, când precipitaţiile abundente au arătat încă o dată cât de neputincioasă este canalizarea oraşului în preluarea apei pluviale. Edilul a aruncat mingea în terenul celor de la Aquacaraş, precizând că există divergenţe între Primărie şi operatorul de apă şi canal din judeţ, care nu recunoaşte includerea în atribuţiunile sale şi a gestionării reţelei pluviale. Mai mult, pentru soluţionarea acestor divergenţe, există un proces pe rol în justiţie. Pe acest subiect, în urmă cu circa 10 zile, şeful Aquacaraş, Anatoli Liber, menţiona la finalul unei conferinţe de presă că gestionarea apelor pluviale nu este înclusă în contractul de servicii prestate de instituţia în fruntea căreia se află. Mai mult, angajaţii societăţii întreţin o parte a canalizării de ape pluviale, fără a fi percepută o taxă de la cetăţeni ori de la autorităţile locale.

Indiferent de partea cărei instituţii se află dreptatea, pentru că încurcate rău mai sunt căile birocraţiei, perdant este oraşul şi afectaţi sunt cetăţenii lui, căci ei trebuie să suporte consecinţele unei ploi însemnate cantitativ, cu ape revărsate pe mai toate străzile şi bălţi pe care doar pământul le mai poate soarbe şi vântul le mai poate usca!

Laura PIPERIU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei