Localitatea Baziaș s-a aflat astăzi în centrul unei expuneri susținută la sediul Direcției Județene de Cultură din Caraș-Severin de către directorul instituției, Liubița Raichici, cu ocazia “Zilei Dunării”.
Baziaş este poarta de intrare a Dunării în România, a reamintit Liubița Raichi, Baziaș este locul în care s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori ai României, Petru Dumitriu, cel care a marcat literatura românească contemporană, Baziaș este o localitate încărcată de legende și istorie. Aici s-a oprit Mihai Eminescu, atunci când a plecat de la Oravița, această localitate l-a găzduit între 6 și 9 mai 1866 pe primul rege al României, Carol I, care sosea de la Budapesta cu un pașaport fals și tot aici au poposit în 1909 respectiv în 1916 celebra împărăteasă Sissi și împăratul Wilhelm de Hohenzolern.
Baziaș-Oravița a fost prima cale ferată construită în România, a ținut să reamintească Liubița Raichici, folosită în primul rând pentru transportul minereului de la Anina. Totuși acest prim tronson a dispărut în apele Dunării, atunci când a fost construită hidrocentrala Porțile de Fier.
Unul dintre cele mai importante monumente de la Baziaș este mănăstirea construită se spune de Sfântul Sava, în anul 1225. Conform Liubiței Raichici, Ministerul Culturii a realizat un proiect pentru restaurarea mănăstirii, totuși nu se știe când vor fi executate lucrările. Directorul Direcției Județene de Cultură din Caraș-Severin speră ca proiectul să fie ridicat pe SEAP în lunile care urmează.
Actualmente în Baziaș există o singură clădire restaurată, a mai declarat Liubița Raichici. Este vorba de un imobil ce aparține Uniunii Sârbilor din România și în care au loc tabere pentru copii.
Karina TINCUL
