Jandarmii cărășeni au șef nou. Ciprian Marian Petrișor, împuternicit la conducerea IJJ Caraș-Severin

modelmic

Inspectoratul Județean de Jandarmi din Caraș-Severin are începând de astăzi o nouă conducere. După plecarea de la șefia IJJ a colonelului Alexandru Tobă, avansat în funcția de adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, la comanda inspectoratului cărășean a fost împuternicit locotenent-colonelul Ciprian Marian Petrișor.

În vârstă de 40 de ani, Ciprian Marian Petrișor a fost elev al Liceului Militar „Constantin Brâncoveanu”  al M.A.I. În anul 2000 a devenit student al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de drept – Arma Jandarmi. După finalizarea facultății, în anul 2004, a urmat cursurile postuniversitare „Relații Internaționale” la aceeași instituție de învățământ. În perioada 2006-2007 a urmat studiile masterale ale Facultății de Științe Juridice – Administrație publică în contextul legislației actuale, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Ulterior, în perioada 2007-2009 a urmat studiile de master la Academia de Informații „Mihai Viteazul” – București, disciplina „Managementul informațiilor de securitate națională”.

Din data de 23 iulie 2004 este ofițer al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Printr-o integrare rapidă și o cooperare cât mai strânsă voi încerca să continui activitatea dlui col. Alexandru Toba și să acționez pentru realizarea dezideratului comun, respectiv creșterea gradului de siguranță a cetățeanului în aceste vremuri pline de provocări”, a precizat la preluarea funcției, lt. col. Ciprian Marian Petrișor.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei