Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița va fi și anul acesta gazda manifestărilor prilejuite de Ziua Culturii Naționale și cea de-a XXIX-a ediție a Zilelor „Eminescu la Oravița”.
Astfel, Primăria orașului Oravița, împreună cu Centrul Cultural „Teatrul Mihai Eminescu” îi invită pe iubitorii de cultură, începând de astăzi până pe 20 ianuarie, la o serie de activități culturale organizate în cinstea marelui poet.
Acțiunile de astăzi vor fi deschise la ora 12 și se vor desfășura la Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din localitate, în Sala „Mihai Moldovan”, etaj II după următorul program:
– lansarea volumului „Fereastra care nu mă știe”, al poetului Ion Oprișor,
– vernisaj de grafică Dorin Farcaș
– festivitatea acordării Diplomelor Omagiale „Eminescu-1868-Oravița”
– recital liric
La activități vor participa scriitori din Lugoj, Reșița, Bocșa Montană și Oravița.
În intervalul 13 – 20 ianuarie, între orele 10.00 – 17.00, expoziția documentară „Eminescu și Oravița”, conținând acte, documente, fotografii de epocă, reviste, ziare, cărți şi publicații vechi, în legătură cu prezența poetului în anul 1868 în orașul Oravița, va rămâne deschisă publicului în foaierul Teatrului Vechi “Mihai Eminescu”.
John GAVRILESCU
