Primăria orașului stațiune din Valea Cernei, informează agenții economici că a fost lansată în consultare publică schema de acordare a finanțărilor nerambursabile pentru sectorul HoReCa, iar în următoarele luni de zile va fi deschisă pentru aplicații.
Valoarea totală a finanțărilor este de 500 milioane euro și se adresează întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare.
Finanțările vor fi acordate sub formă de subvenții directe, care vor acoperi până la 20% din pierderile de venituri (în cazul agențiilor de turism care aplică un regim special, procentul se aplică la volumul facturilor emise pentru servicii turistice) pe care întreprinderea le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
- cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
- cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă);
- cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
- cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
- cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
- cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, necesare reluării activității;
- cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil si bugetele locale
- cheltuieli salariale, atât cheltuielile cu salariile nete, cât și cele aferente taxelor și impozitelor salariale.
Codurile CAEN eligibile pentru finanțare sunt următoarele:
- Turism: 7911, 7912, 7990;
- Cazare: 5510, 5520, 5530, 5590;
- Alimentație: 5610, 5621, 5629, 5630.
Lorena POENARU