În urmă cu 30 de ani, pe 19 iulie 1987, la Reșița a fost efectuată în premieră prima hemodializă din partea de vest a țării, la zece ani după ce Timișoara a început să dializeze pacienți, dar nu cu aparate proprii, ci prin trimiterea acestora în Germania.
Evenimentul, marcat marți la Spitalul Județean din Reșița, a găsit echipa de medici nefrologi completă și o secție dotată complet pentru a funcționa zilnic în folosul pacienților cu probleme renale.
Caius Diaconescu, noul director medical al Spitalului Județean, susține că unitatea medicală reșițeană are toată aparatura necesară pentru ca această secție să funcționeze cu brio multe decenii de acum înainte. De asemenea, acesta a subliniat și faptul că la Reșița hemodializa este realizată cu apă ultra pură preparată chiar în incinta spitalului, cu aparatură fabricată la CSR și UCMR.
„În 19 iulie 1987 s-a efectuat prima hemodializă la Reșița, asta după ce în 1974 s-a realizat prima hemodializă în România la București, iar Timișoara a dializat în 1977 dar nu cu aparate proprii, pacienții au fost trimiși în Germania tur-retur. În 1987 la Reșița s-a efectuat prima hemodializă cu apa ultra pură preparată la noi în oraș, piesele pentru tot angrenajul fiind fabricate aici de către CSR și UCM și montate de către specialiștii de pe secție.
Este un moment extrem de important, avem 30 de ani de hemodializă absolut necesară pacienților cu insuficiență renală acută și cronică în stadiul terminal. Eu consider că Spitalul Județean are toată aparatura necesară pentru a desfășura în continuare această activitate cu brio”, explică directorul medical, Caius Diaconescu.
În momentul de față, susțin medicii, secția poate efectua un total de 38-40 de pacienți. Se hemodializează în fiecare zi, iar pacienții vin din două în două zile, pe ture inverse.
„Mă bucur că avem ocazia să sărbătorim 30 de ani de la înființarea centrului de dializă. Se lucrează în două ture, secția este completă, avem 9 asistente medicale, doi medici nefrologi, eu și doamna Codoșpan și medic primar pe terapie intensivă. De asemenea, avem un inginer și doi tehnicieni care asigură funcționalitatea aparaturii”, explică medicul specialist Maria Scheidbauer.
STATISTICI ÎNGRIJORĂTOARE! Numărul cărășenilor cu probleme renale e în creștere
Potrivit medicilor, în momentul de față Secția de Nefrologie a Spitalului Județean din Reșița ar putea suporta o prelungire a programului de la două ture pe zi, la trei, asta dacă numărul pacienților cu insuficiență renală crește, premisele fiind îngrijorătoare în acest sens.
„Echipa de medici este completă, momentan se lucrează în două ture, dar aparatura și personalul permit funcționarea cu 3 ture, în cazul în care numărul de pacienți va crește. După toate presimele, numărul pacienților va crește pentru că diabetul după 10-15-20 de ani duce la insuficiență renală și la alte probleme ale rinichilor. Pacienții au transport gratuit, sunt aduși de 3 ori pe săptămână cu o ambulanță. Pacienții sunt momentan doar din județ dar secția noastră este deschisă pentru pacienți din toată țara”, explică medicul specialist, Elisaveta Codoșpan.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157686359938626″]
Diana RADU
