22.000.000 de lei, necesari pentru reabilitarea străzilor din Oțelu Roșu. Primarul Mălăiescu caută finanțare la București!

modelmic

Aproximativ 22 de milioane de lei ar fi necesari pentru reabilitarea tuturor străzilor din Otelu Roșu. O sumă de care Primăria orașului nu dispune în acest moment, dar pe care primarul Luca Mălăiescu încearcă să o obțină de la Ministerul Dezvoltării. 

Din păcate infrastructura orașului Oțelu Roșu este foarte proastă. Văd și eu zilnic, circul și eu zilnic pe aceste străzi. Anul trecut am reușit să asfaltăm patru străzi, anul acesta avem finanțat de la Ministerul Dezvoltării alte două străzi – Trandafirilor și Avram Iancu. În plus, am depus la București un proiect cu toate străzile orașului Oțelu Roșu. Este vorba de 21, 2 km, pentru care, de asemenea, sper să primim finanțare”, a declarat pentru Reper 24, Luca Mălăiescu. Edilul speră să primească un răspuns pozitiv pentru cererea de finanțare a acestui proiect în perioada următoare.

Pentru moment însă, există finanțare doar pentru cele două străzi – Trandafirilor din Avram Iancu, unde lucrările vor începe în perioada următoare.

Licitația pentru cele două străzi a avut deja loc, s-a desemnat un câștigător, s-au terminat și perioada contestațiilor. Trebuie să mai așteptăm puțin pentru că pe străzile respective se derulează lucrările cuprinse în masterplanul județean de implementare a rețelelor de apă și canal. După ce se termină aceste lucrări sper ca în două săptămâni să începem să și asfaltăm”, a mai adăugat edilul Luca Mălăiescu.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Cetățean

    Pe strada Avram Iancu se “lucrează” de aproape o lună la conducta de apă și nici acum nu e gata. Și de asfaltat, sper că se va asfalta după terminarea lucrărilor edilitare.

  2. Marcus

    La Luca se vede treaba ca își dorește mai bine pentru Otelu Rosu. Si dorința se mai si materializează fata de alte cazuri

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei