16 pentru travertin, la Caransebeş

modelmic

Directorul Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală din Caransebeş, Eugen Petri, a făcut publice, recent, numele artiştilor selectaţi să participe anul acesta la cea de a XV-a ediţie a acestei manifestări culturale de anvergură, cea de a doua în care materialul folosit va fi travertinul şi care se va desfăşura în perioada iunie-iulie. După lansarea proiectului, care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, şi-au anunţat intenţia de a participa la tabără un număr de 132 de sculptori, dintre care comisia formată în acest scop a propus 30, în final fiind selectaţi 16, 11 titulari şi cinci în rezervă.

Aceştia sunt: Tanya Preminger (Israel), Jing Chu (China), Roland Hoft (Germania), Florin Vâlceanu (România), Ahmad Solimani (Iran), Gao Meng (China), Raju Pithacote (Nepal), Jorg Van Daele (Belgia), Zigmunds Bielis (Lituania), Laura Marcos (Argentina) şi Eugen Petri (România); pe lista rezervelor figurează Mohammad Burhan (Siria), Ayhan Kaiapinar (Turcia), Takashy Kondo (Japonia), Tibor Farcas (Ungaria) şi Ciprian Hopirtean (România).

Cosmin VLAD

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei