1.700.000 de lei pentru străzile spre Secu! Primăria scoate bani din propriile buzunare după pierderea proiectului european!

modelmic

Despre proiectul care viza cele 24 de străzi aflate într-o stare deplorabilă, din zona Muncitoresc s-au tot ridicat discuții în ședințele de Consiliu Local, și nu numai. Din păcate însă, ritmul lent al lucrurilor a făcut ca Ministerul Dezvoltării să nu aprobe finanțarea, ceea ce a spulberat orice speranță în ceea ce privește reabilitarea zonelor respective.

În aceste condiții, autoritățile locale au decis că se impune totuși, să găsească fonduri din bugetul propriu pentru a pune la punct măcar cele mai importante străzi dintre cele promise.

Astfel, s-a dat startul la lucrări în zona Lend, pe o suprafața de aproape 3 kilometri care deschide drumul sprea stațiunea Secu.

„Prin implicare Direcției de Întreținere se realizează lucrări ample, pe care noi, administrația reșițeană, alături de toți reșițenii din această parte a orașului le așteptam de multă vreme. Este adevărat că am realizat un proiect foarte serios ce cuprinde modernizarea a 24 de străzi, inclusiv cele din această zonă, proiect care nu  s-a bucurat din păcate de finanțare europeană.

Era un proiect important pentru noi, dar din păcate, din diverse motive care nu ne privesc pe noi, nu a fost aprobat. Am început singuri, în regie proprie, modernizarea celor patru străzi, cele mai circulate pentru că nu se mai putea circula  în condiții de siguranță pe ele. Este vorba de  străzi cu o lungime de 2,6 kilometri”, explică primarul Mihai Stepanescu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654722440584″]

Investiția se va întinde pe următoarele luni, susțin autoritățile locale, suma alocată pentru toate cele patru străzi fiind de 1.700.000 de lei, bani alocați exclusiv din banii locali.

Proiectul este unul amplu, astfel că pe lângă partea carosabilă, străzile se vor bucura și de trotuare mdernizate, precum și de canale de scurgere.

„Pe lângă suprafața carosabilă, și suprafața pietonală este avută în vedere, de asemenea vor fi realizate borduri noi și vor fi gestionate zonele pentru apele pluviale care vor fi preluate prin acele sisteme avute în vedere de reprezentanții noștri.

Valoare lucrărilor este aproape un milion șapte sute de mii de lei, nu este o valoare mică, dar am trecut peste toate problemele și consider că până la finalul anului această lucrare va fi terminată. Vom găsi resurse bugetare și cred că lucrarea este mai mult decât prioritară. Din păcate nu ne-a ajutat nimeni, poate pe viitor o vor face”, a mai adăugat primarul Mihai Stepanescu.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Pavel Mustata

    Ne bucuram, stimabile domn primar ca asfaltati si strada lui Petrica Jura, sponsorul televiziunii dumneavoastra Vest TV şi implicit drumul spre Şura lui Bolboaca, unde aveti mici interese

  2. dorin

    Tu de unde vorbești stimabile, din cocină. Este drumul care duce spre șură și era necesară asfaltarea lui. Eu stau pe Primăverii și sunt mulțumit că se asfaltează strada. De ce iți este ciudă că primăria asfaltează străzile. Până nu a venit Stepanescu la primărie, în cei patru ani de tristă amintire, cu Hotnogu în frunte, nu s-a asfaltat nimic, numai cârpeli. Felicitări primăriei și mult succes.

  3. drujba ion

    Lasă că e bine sa facă ceva și cu drumul spre șură, mare păcat sus la pontoane sa făcut ceva frumos dar pana ajungi acolo Îți rupi mașină în doua și știți Cum e ,nu toata lumea vrea la valiug sa umple interlopi de bani !!!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei