
A ajuns la spital cu traumatisme după ce a căzut din podul casei! Un apel de urgență anunța astăzi că o persoană a căzut de la înălțime între două ziduri înguste de unde nu mai putea ieși, în localitatea Bocșa. Astfel că a fost solicitat sprijinul pompierilor.
Două echipaje, din care unul SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit la fața locului, în sprijinul persoanei care ar fi căzut din podul casei între 2 ziduri foarte apropiate.
Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea, persoana a fost extrasă din locul îngust de către pompierii militari și predată unui echipaj SAJ care a transportat-o la Spitalul Județean din Reșița.
Victima a fost conștientă pe toată perioada în care au acționat echipajele de salvare, dar, din nefericire, prezenta traumatisme la ambele membre inferioare. La fața locului au ajuns și forțe ale Poliției.
Lorena POENARU