Multe proiecte, multe lucrări, multă muncă și o singură Secție a Primăriei Reșița. Lucrările efectuate în ultimele luni încep să dea roade pentru locuitorii municipiului de pe Bârzava. Daniel Călin, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, are echipele împărțite prin mai toate zonele orașului:
„Lucrăm la cele 4 terenuri de sport noi sau reamenajate care vor permite locuitorilor orașului să-și petreacă timpul în aer liber prin mișcare. Cel de la Parcul Tricolorului va fi dat în folosință chiar de săptămâna viitoare, în timp ce, pentru cele două din Parcul Siderurgistului, mai trebuie să așteptăm două săptămâni să se usuce betonul pe care l-am turnat, după care ne vom apuca de vopsit și îl vom da în folosință.
Oamenii de la spații verzi sunt și ei împărțiți la lucrările din oraș și, din păcate nu reușim să cosim vegetația atât de repede precum am dori. Cosim în parcuri, în preajma locurilor de joacă, pe bulevardele principale, dar printre blocuri, pe aleile municipiului nu reușim să ajungem în perioada următoare. Tocmai de aceea facem un apel la locuitorii care dețin o motocoasă, știu și pot, să ne ajute să facem orașul mai frumos. După cosirea vegetației de către cetățeni, aceștia sunt rugați să anunțe reprezentanții Secție la telefonul 0255-230.200, pentru a ridica iarba. Orice ajutor este binevenit“ – a mai precizat Daniel Călin.
O altă lucrare realizată în regie proprie este aproape gata: totemul de la intrarea în municipiul Reșița dinspre Caransebeș, despre care șeful Secției a declarat: „S-a refăcut tencuiala și pe stânga și pe dreapta cu tencuială decorativă, s-a schimbat s-au vopsit părțile metalice, s-a schimbat stema, am zugrăvit și mai avem doar de lustruit literele de inox și cu siguranță astăzi vom termina“
În paralel angajații primăriei reșițene efectuează diferite lucrări, între care amintim doar plombarea carosabilului și reparațiile din unitățile de învățământ.
Dan AGACHE




Ce inseamna sa ai oameni de calitate profesionala si umana in pozitiile cheie!!! Oameni care vor sa schimbe status quo, indiferent cat de greu este si va fi! Felicitari Dani Calin ! Felicitari Ioan Popa!! Abia astept sa ma intorc la Resita…sa vad pe viu schimbarile! (BIG LIKE)
“După cosirea vegetației de către cetățeni, aceștia sunt rugați să anunțe reprezentanții Secție la telefonul 0255-230.200, pentru a ridica iarba.”
–
Sportul pe beton şi iarbă artificială, între sârme împletite este un lucru atractiv, natural, fain şi sănătos. Practicabil şi pe la Popa Şapcă.
La fel şi cel pe tablete. Fără platani, e … cam scumpe.
Da’ … tăiţelu’ onorează plătitorului de taxe (majorate) şi contravaloarea ierbii cosite pentru iepurii de la Secţie?
Întreb … ca afaceri interne
Harnici baieti avem,dom’le…maine -poimaine va apucati sa asfaltati si pe luna !
Ati face orice,numai sa nu reparati strazile in cartierele marginase !
La fel ca psd-istii cu salile de sport,asa sunteti si voi cu terenurile de sport si cu parcurile…
Apropo,bine ca mai facem o baza sportiva noua in locul fostei arene Arsenal…asta bineinteles dupa ce ati “rezolvat-o ” cu Rheinmetalu’ !
Atata gargara ati facut cu Rheinmetal-ul si ati realizat un rahat mare.
Chiar era nevoie in Resita de inca o baza sportiva ,pe langa “Mircea Chivu”si “Gloria” ?