Caraș-Severin: Cea mai mare felină din Europa, surprinsă de camerele de supraveghere din două parcuri naționale din județ

modelmic

Romsilva a făcut publice săptămâna aceasta imagini inedite cu cea mai mare felină din Europa, râsul, două exemplare fiind surprinse de camerele de supraveghere amplasate în două zone ale județului Caraș-Severin: Parcul Național Semenic – Cheile Carașului și Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.

Felina a fost depistată în urmă cu câteva săptămâni în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, fiind filmată, conform celor de la Romsilva, de camerele de monitorizare a faunei amplasate în zonă, în timp ce își marca teritoriul.

Cei de la Romsilva vin și cu o serie de explicații despre felină:

Râsul, cea mai mare felină din Europa, este un carnivor extrem de discret, rar putând fi văzut de oameni în libertate. Prădători foarte eficienți, râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare.

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului oferă condițiile de adăpost, liniște și hrană necesare unui habitat sănătos. Parcul are o fauna bogată, cu numeroase specii de mamifere, între care ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică, vulpea, mistrețul, cerbul sau căpriorul și jderul, precum și numeroase specii de pești, păsări și nevertebrate”.

Ulterior, Romsilva a fost făcute publice și imagini cu un exemplar superb de râs surprins în urmă cu câteva luni de o cameră de monitorizare a faunei amplasată într-o pădure din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.

97220622_2614855575401326_3965901126712164352_o

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “Felina a fost depistată … fiind filmată, conform celor de la Romsilva, de camerele de monitorizare a faunei amplasate în zonă”

    Care ar fi antonimul la formularea (vizibil miliţienească): “depistare”?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei