Prefectul ia măsuri în cazul deșeurilor animale de lângă Bocșa. „Romsilva avea obligația de a verifica ce se întâmplă în pădure”!

romsilva

Prefectul județului, Cristian Gâfu a luat act de cele întâmplate pe fondul de vânătoare de lângă Bocșa unde producătorul de mezeluri și carne de pui din zonă depozita resturi animale și chiar animale moarte în mai multe puncte, între localitățile Bocșa, Doclin, Biniș. Autoritățile au fost sesizate de către oameni, iar prefectul a trimis controale în zonă, societatea fiind amendată.

Am mai avut săptămâna trecută un eveniment negativ în Caraș Severin legat de fondul de vânătoare. La momentul când dumneavoastră ați început să scrieți era finalizat controlul celor de la mediu care au aplicat o amendă de 4000 fondului de vânătoare și o amendă de 4000 societății Collini. Am dispus un control al gărzii forestiere. Între timp a fost și DSV-ul, care a aplicat o amendă de 12.000 de lei și am dispus un control al gărzii forestiere care pe lângă acele gropi cu resturi de animale au mai găsit 4 sau 5 focare în interiorul fondului de vânătoare.

Controlul s-a desfășurat pe timp de 4 zile pentru că fondul are aproximativ 12.000 de hectare. Se întinde undeva de unde începe localitatea Colțan,  până la Fizeș. Dânșii au încheiat actul de control, mi-au făcut o notă de informare, au aplicat și o amendă, au trimis materialul la garda națională și să mă ierte cei de la Collini, voi sesiza organele de urmărire penală. Voi face propunere la garda națională de reziliere a contractului pentru că ei în contract aveau obligația să asigure hrana animalelor cu cereale și fân.  Că au venit ei și au aruncat resturi de animale sau chiar animale moarte, e un focar de infecție. Este inadmisibil!”, a spus prefectul județului.

Terenul pe care se află în acest moment fondul de vânătoare este concesionat până în anul 2025 iar cei care îl dețin au obligația să ofere hrană animalelor sălbatice din acel areal.

Este concesionat terenul de vânătoare, este prelungit până în 2025 prin act adițional mi se pare. Societatea Collini își desfășoară activitatea pe raza orașului Bocșa, au și fondul de vânătoare și am înțeles că există un contract de concesionare între firma Collini și asociația Collini unde firma Collini vinde aceste deșeuri pentru a asigura hrana animalelor, ori ei în contractul de concesionare a fondului de vânătoare au obligația să asigure altfel hrana animalelor. Orice explicații nu își au rostul. Sunt focare de infecție pe care dacă populația nu le sesiza, puteau să degenereze. La întâlnirea de joi cu cei de la garda forestieră, cei de la garda de mediu și cei de la DSV am cerut o notă de informare și până ieri nu am primit-o”, a precizat Cristian Gâfu.

Prefectul a mai afirmat că nu înțelege de ce Romsilva nu a știut de cele întâmplate pe fondul de vânătoare, reprezentanții ei fiind cei care trebuiau să facă sesizări.

Am întrebat de ce reprezentanții Romsilva care au în pază pădurea, nu au sesizat existența acestor deșeuri pe raza fondului de vânătoare.  Nu am primit răspuns.  Ei trebuiau să vină să ne sesizeze. Acest fond de vânătoare are intrări pe cale auto în mai multe puncte. Am înțeles că la fiecare intrare sunt puse bariere cu lacăt. Nu poate intra oricine. Cei de la fondul de vânătoare și asociația Collini au în evidență vânatul și cei de la Romsilva pădurea. Aveau obligația de a verifica ce se întâmplă în pădure. Vă dau toate materialele pentru a putea urmări modul de desfășurare a anchetelor. Rugămintea mea e să mă ajutați”, a declarat prefectul Cristian Gâfu.

r

foto: caransebesonline.ro

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. tempor1k

    Ce treaba avea RNP -ul care trebuie sa aiba grija de copaci?!. Poate totusi Colini a prins o oferta de o tona de carne pentru animale la un pret de o juma de tona si a dat o comanda pentru fondul lor de animale salbatice. Ghinionul lor ca animalele au gasit oferte mai fresh.

  2. vinator

    Felicitari domnule Prefect,….pentru initiativa, …..si seful Directiei Silvice CS (RNP) mai este in functie….??????

    Nu voi la-ti pus,…….?????….Pardon Tabugan, alias membru afiliat PNL……

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei