Ce-a de-a II-a ediţie a competiţiei ce dă numele unui mare jucător de fotbal român, ,,Cupa Iosif Rotariu” a fost momentul reîntâlnirii la firul ierbii a unor nume recunoscute de jucători, a unor prieteni de-o viaţă şi a bucuriei publicului din Valea Almăjului pentru momentele de magie cu balonul rotund oferite de actorii din teren. Evenimentul la care, alături de publicaţia online Repere Almăjene, Reper 24 a fost partener media, merită apreciat în primul rând din perspectiva organizării lui, prin implicarea activă a primarului comunei Bozovici, Adrian Sergiu Stoicu, a preşedintelui Asociaţiei Sportive Nera Bozovici, Silviu Velcotă, a Preşedintelui Asociaţiei nonguvernamentale Children Hope Almăj, antrenorul Andrei Negru, dar şi a celorlalţi oameni care nu s-au văzut dar care au avut un rol bine determinat. Desigur, când ai oameni de o asemenea factură, care se implică total în demersul realizării unui proiect sportiv, reuşita lui poate fi un element de siguranţă.
Momentul emoţionant l-a reprezentat intonarea imnului de stat, ,,Deşteaptă-te române” de către baritonul George Marin, cu toate echipele de seniori aliniate, pentru o clipă întorcându-ne cu gândul la clipele în care fiul Almăjului, Iosif de la Prigor, făcea în urmă cu 24 de ani o partidă memorabilă la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, cu Argentina, campioană en-titre la acea vreme, întâlnire câştigată de România atunci, un meci în care almăjeanul Rotariu l-a anihilat total pe cel mai mare jucător de fotbal al planetei la acea vreme, Diego Armando Maradona. Fostul internaţional a ţinut să amintească faptul că Nera Bozovici a rămas în sufletul său de-a pururi şi indiferent pe ce meleaguri l-au purtat paşii vieţii şi a fost întrebat despre cariera sa, mereu a amintit cu emoţie despre începuturile sale la formaţia din capitala Almăjului. Aceasta face încă odată dovada comportamentului exemplar a acestui mare fotbalist, dar şi a unui mare om care nu şi-a uitat rădăcinile şi locurile de unde a răsărit spre marea performanţă. Trebuie amintit şi faptul că Iosif Rotariu a sosit la Bozovici direct după ce a aterizat de la aeroportul din Timişoara, după o cursă lungă peste ocean, din Canada, acolo unde s-a aflat alături de fiica sa Kassandra şi însoţit de fostul său coechipier de la Steaua Bucureşti, eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam.
Trebuie să amintim faptul că meciurile intre copii au aprins pasiuni specifice vârstei acestora, la grupele anilor 2000 şi 2003. Echipele din Almăj, precum cea din Bozovici, Eftimie Murgu, Prigor, Lapusnicu Mare, dar si oaspeti din Anina, Moldova Noua, Baile Herculane si Timisoara, au făcut cinste sportului cu balonul rotund, mulţi dintre aceşti tineri, evidenţiindu-se prin tehnica şi determinarea lor din teren.
O supriză dar şi o bucuie , la acest turneu, a fost prezenta echipei de copii, generatia 2003, a Liceului cu Program Sportiv Banatul Timişoara, antrenată de profesorul Pavel Velcotă, la origine almăjan din Şopotu Vechi.
Fotbaliştii de la LPS Banatul au ieşit învingători atât la categoria lor de vârstă, cât şi în meciul supercurpă, unde au întâlnit cealaltă câştigătoare a grupei 2000, echipa mixtă a celor mai buni jucători de la şcolile din Bozovici şi din Prigor. În Supercupa LPS Banatul – formaţia mixtă Bozovici/Prigor, scor 2-1, golurile învingătorilor fiind marcate de Demetris Cristodulo şi ErvinBacoş.
Echipele invingatoare, dar şi celelalte, au primit cupe, diplome si tricouri chiar din mâna celui mai important jucător pe care l-a dat Valea Almăjului României, Iosif Rotariu.
Am văzut pe terenul de fotbal jucători care, în pofida vîrstei impresionează şi astăzi prin travaliul şi rafinamentul lor din iarbă, nominalizându-l aici în primul rând pe celebratul Iosif Rotariu, dar şi pe Marcel Băban, Leo Doană, campionul mondial la box Feri Vaştag, fiul său Andrei Vaştag şi unchiul acestuia Loţi Vaştag, Cosmin Moţi, fundaşul formaţiei bulgare Ludogorets, tinerii Marius Călin, George Beloescu dar şi talentatul Sebastian Velcotă, fiul lui Silviu Velcotă, jucător selecţionat la Naţionala de Tineret a României.
Chiar dacă a fost aproape de a înscrie în mai multe faze goluri, nepotul lui Iosif, tînărul asupra cărora au stat aţintiţi cei mai mulţi ochi, Dorin Rotariu şi-a demonstrat în mai multe rânduri clasa iar noi rămânem la părerea că tânărul atacant dinamovist are în faţă o carieră prodigioasă, în condiţiile în care va şti să-şi gestioneze şi să facă faţă cu grijă succesului. Pentru că ţara noastră şi fotbalul autohton nu a dus nicicând lipsa talentelor, dacă e să ne gândim la un Adrian Mutu sau la regretaţii Gică Dobrin, Dumitrache, etc. Totul e să ştii cum să dansezi când centrul atenţiei e pe urmele tale iar tu, din simplul copil care băteai mingea pe maidan eşti asaltat malefic, de camerele de luat vederi, de fetele frumoase, de tentaţii inerente vârstei, crezând că toată lumea îţi aparţine.
Revenind la evenimentul de la Bozovici şi totodată concluzionând, putem spune că ediţia a doua a Cupei Iosif Rotariu la fotbal a reprezentat, realmente, o sărbătoare a fotbalului care a încântat publicul spectator şi pe toţi cei prezenţi, impunându-se de la sine ca o competiţie perenă, ce trebuie să devină una tradiţională în Almăjul lui Roti, cu speranţa că ne vom revedea şi în anul ce va urma.
Sergiu TABAN




















