Externat din spital după 10 zile de internare în urma confirmării infecției cu coronavirus, Martin Motolan, director general adjunct în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, nu are decât cuvinte de laudă pentru modul în care a fost tratat de cadrele medicale de la Spitalul din Caransebeș. Pe de altă parte, Motolan a transmis și un mesaj de încurajare pentru persoanele care sunt în continuare internate în spital.
„Am ajuns acasă sâmbătă. Mă simt bine, un pic slăbit, dar cred că asta se datorează tratamentului și poate și faptului că am stat 10 zile în spital, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată. La fel se simte și soția, ea a fost externată în săptămâna Paștelui. Amândoi suntem acum în izolare, un pic slăbiți amândoi, dar lucrurile merg spre bine. Am urmat tratamentul așa cum l-am primit, nu m-am simțit rău, doar că am fost testat pozitiv și a trebuit să fac spitalizarea și tratamentul prescris. Înainte de externare am făcut două teste, ambele au fost negative, după care am fost externat. Trebuie acum să trec prin cele 14 zile de izolare, dar pe acestea le fac acasă, este altceva, stau în grădină, la soare, este cu totul altceva”, a precizat pentru Reper 24, Martin Motolan.
Fostul director executiv al Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin se pare că s-a infectat de la soția sa, angajată la Spitalul Municipal din Caransebeș. Motolan a fost primul și pentru moment singurul caz confirmat de coronavirus din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin. Acesta a fost internat la Spitalul din Caransebeș și se declară mulțumit de modul în care a fost tratat de cadrele medicale, cărora a ținut să le mulțumească pentru implicare:
„Am fost tratat bine, condițiile au fost bune și mulțumesc din tot sufletul personalului pentru modul în care s-a purtat cu noi, nu doar cu mine, cu toți cei care am fost internați. Ne-am bucurat de respect, felul în care ni se vorbea, felul în care primeam tratamentul, ni se aducea mâncarea. Eram izolați, nu îi cunoști la față, dar încă o data vreau să le mulțumesc pentru felul în care s-au comportat, pentru felul în care ne-au tratat, medicilor, asistentelor, infirmierelor, până și celor de la Ambulanță, care ne-au dus și adus, conducerii spitalului.
Aș dori să transmit și îmbărbătări celor care se află în situația în care am fost eu, le doresc însănătoșire grabnică și să nu dispere. Să aibă încredere și răbdare”, a adăugat Martin Motolan.
Până în acest moment, conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, în județul Caraș-Severin au fost confirmate 88 de cazuri de coronavirus, 44 de persoane fiind în prezent internate în spital.
Karina TINCUL
