Peste 1.900 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare au fost plasate în carantină la nivel național. Pe de altă parte, doar în ultimele 24 de ore au fost aplicate amenzi în valoare de peste 16 milioane de lei unor persoane care nu au respectat ordonanțele militare. La nivel național, conform Grupului de Comunicare Strategică, bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a trecut de 5.200 de cazuri, cu peste 400 de cazuri mai multe decât ieri. În Caraș-Severin, au fost confirmate 34 de cazuri de coronavirus.
„De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.917 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 341 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.741 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.647.253 de lei.
Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate”, se arată în comunicatul transmis de GCS.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
| 1. | Alba | 90 |
| 2. | Arad | 162 |
| 3. | Argeș | 32 |
| 4. | Bacău | 56 |
| 5. | Bihor | 66 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 76 |
| 7. | Botoșani | 106 |
| 8. | Brașov | 175 |
| 9. | Brăila | 16 |
| 10. | Buzău | 13 |
| 11. | Caraș-Severin | 34 |
| 12. | Călărași | 34 |
| 13. | Cluj | 148 |
| 14. | Constanța | 124 |
| 15. | Covasna | 62 |
| 16. | Dâmbovița | 28 |
| 17. | Dolj | 39 |
| 18. | Galați | 175 |
| 19. | Giurgiu | 46 |
| 20. | Gorj | 9 |
| 21. | Harghita | 4 |
| 22. | Hunedoara | 212 |
| 23. | Ialomița | 81 |
| 24. | Iași | 131 |
| 25. | Ilfov | 107 |
| 26. | Maramureș | 43 |
| 27. | Mehedinți | 15 |
| 28. | Mureș | 146 |
| 29. | Neamț | 202 |
| 30. | Olt | 12 |
| 31. | Prahova | 36 |
| 32. | Satu Mare | 28 |
| 33. | Sălaj | 12 |
| 34. | Sibiu | 90 |
| 35. | Suceava | 1.487 |
| 36. | Teleorman | 41 |
| 37. | Timiș | 252 |
| 38. | Tulcea | 11 |
| 39. | Vaslui | 36 |
| 40. | Vâlcea | 11 |
| 41. | Vrancea | 95 |
| 42. | Mun. București | 659 |
| TOTAL | 5.202 | |
Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. În Caraș-Severin au putut părăsi autoizolarea 2958 de persoane. În acest moment mai există încă 1035 de persoane în autoizolare la domiciliu, dintre cei care au venit din zone ”galbene”. 341 de persoane rămân în carantină instituționalizată în locațiile stabilite în județ, fie puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, fie în spații de tip hotelier private. 128 de persoane au ieșit din carantină.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.
foto: evz.ro
Karina TINCUL

Pentru Caraș, se poate face o defalcare pe localități?