Când pisica-i la CoVID, șoarecii…dau iama prin păduri

1

Peste 89 de metri cubi de lemn confiscați și amenzi de 28.000 de lei aplicate pentru nereguli în domeniul silvic, în doar  două zile. În primele două zile ale acestei luni, polițiști de la Serviciul de Ordine Publică- Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice și Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș, împreună cu specialiști de la Garda Forestieră Județeană Caraș-Severin au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice pe raza județului, efectuând în acest sens, verificări la 4 depozite de material lemnos din zona Caransebeș. În urma abaterilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28.000 de lei și s-a dispus confiscarea valorică și faptică a peste 89 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 22.383 de lei.

2

La una dintre societăți a fost constatat faptul că aceasta nu a respectat obligația de a verifica veridicitatea codului unic prin interogarea aplicației Sumal, la primirea în depozit de materiale lemnoase. Societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 de lei. Aceleași nereguli au fost constatate și în cazul unei alte societăți, care ar fi expediat și peste 25 de metri cubi de lemn, de diferite specii și sortimente fără documente care să ateste proveniența legală. În acest caz au fost aplicate amenzi contravenționale de 10.000 de lei și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos, evaluat la peste 5.300 de lei.

O a treia societate comercială ar fi depozitat și ar fi expediat fără documente care să ateste proveniență legală în total peste 45 metri cubi de material lemnos, de diferite specii, cu o valoare estimativă 10.700 de lei, dispunându-se confiscarea întregii cantități de lemn și aplicarea unei sancțiuni de 10.000 de lei. Și în cazul celui de-al patrulea depozit verificat au fost identificate nereguli pentru care au fost aplicate amenzi de 5.000 de lei și confiscarea unei cantități de material lemnos de peste 6.200 de lei.

Și în perioada următoare vor fi efectuate astfel de acțiuni pe raza județului – a pre4cizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin Alina Boeru.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei