Atunci când ești OM, menirea ta este să ajuți oameni; fără vâlvă, fără tam-tam

1

În această perioadă de restriște, În Băile Herculane există un OM care și-a dedicat viața sprijinirii oamenilor. Salvamontistul Bruno Adamcsek. După cum spunea chiar alpinistul, să ajuți pe cineva când are nevoie nu se compară cu multe alte lucruri. „Asta valorează mult mai mult decât un trofeu sau un loc pe podium“. Stabilit în Băile Herculane, Bruno Adamcsek a strâns în jurul său mai mulți voluntari alături de care nu participă doar la acțiunile de recuperare a turiștilor rătăciți prin munții Cernei, ci desfășoară o serie de acțiuni caritabile.
2

Cea mai recentă a fost la începutul acestei luni când, din banii proprii a cumpărat mai multe alimente și a plecat însoțit de un grup de voluntari, prin satele răsfirate în munte care se întind de-a lungul Văii Cernei: „Lucrul acesta îl facem de mulți ani, de peste 10 ani, iar cătunele astea din Munții Cernei, Dobraia, Ineleț, Sadu sunt foarte întinse, casele sunt răsfirate, iar distanța dintre vecini e foarte mare. Ne-am gândit că în această perioadă e bine să vedem niște bătrâni, care chiar nu au niciun sprijin din altă parte, nu au nici măcar o văcuță în gospodărie și vă spun că sunt câțiva, complet singuri. Le-am dus alimente și tot ceea ce este necesar. Fiind și paramedic le mai iau o tensiune, îi mai întreb de tratament, de medicamente. Sunt și alți voluntari din Timișoara, din Caransebeș; își asumă câte un bătrânel și urcă regulat la ei, la duc haine, mâncare, medicamente, iar mâine (sâmbătă 4 aprilie), vor urca iarăși să ducă medicamente unei bătrâne. O facem din inimă, fără să așteptăm aplauze sau felicitări“.

3

Poate că unii vor considera toate acestea un gest infim, fără prea mare importanță, dar cred că este un gest de omenie și fiecare dintre noi putem, în aceste vremuri tulburi să fim în primul rând oameni. Lucrurile mari se realizează din multe lucruri mici și cred că nu ne e prea greu să fim noi, cei ce le facem pentru semenii noștri.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei