1200 de kituri pentru coronavirus au fost donate Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin

kituri

În plină pandemie și nesiguranță generată de răspândirea virusului COVID-19, iată că se mai strecoară și câte o rază de soare în sfera sănătății. Azi, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a primit din partea firmei SC TMD Friction SRL Caransebeș kituri pentru mediu de transport viral.

Este vorba de 24 de cutii care cuprind în total 1200 de kituri, în valoare de 21.420 de lei, cu tot cu TVA. Aceste medii sunt folosite la recoltarea și transportul probelor virale și ele au venit în baza contractului de sponsorizare nr. 325 din 26.03.2020, anunță reprezentanții DSP Caraș-Severin.

DSP Caraș-Severin mulțumește TMD Friction și este foarte recunoscătoare pentru această donație, extrem de binevenită în condițiile unui buget care acoperă cu greu nevoia unor asemenea achiziții”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros.

Managerul Spitalului municipal din Caransebeș, cel care ar putea deveni unitatea în care vor fi tratați bolnavii cu coronavirus după ce spitalul din Timișoara a anunțat că își închide porțile pentru cărășeni, relata cu câteva zile în urmă pentru Reper24:  „Dacă e să vorbim despre kiturile de prelevare a probelor stăm nu bine ci foarte, foarte bine. Până acum trei zile, 10% din totalul kiturilor de prelevare la nivel național se găseau la Caransebeș, dar nu este suficient!”

kit

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei