Pasărea Phoenix a aviaţiei cărăşene a renăscut la Caransebeş

av1

Unitatea Specială de Aviaţie din Caransebeş, pentru a cărei existenţă au conlucrat administraţia judeţeană şi cea locală, împreună cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, şi-a început oficial activitatea printr-o festivitate de inaugurare.

 Cer senin – zbor lin

 O zi superbă, cu cele mai bune condiţii atmosferice pentru un zbor demonstrativ într-unul dintre elicopterele de pe pista aeroportului. Două aparate de zbor au întâmpinat oaspeţii unei festivităţi de la care nu au lipsit cadrele militare, preoţii Bisericii ortodoxe române, oficialităţile înalte ale judeţului, dar şi jurnalişti din tot vestul ţării. Ele au aşteptat tăcute terminarea primei părţi a ceremoniei de inaugurare a Unităţii Speciale de Aviaţie de la Caransebeş, componentă a Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Nu la fel de tăcut a fost unul dintre elicoptere imediat ce motoarele i-au fost pornite şi s-a ridicat în aer purtând primul grup înscris în zborul inaugural, cel al jurnaliştilor alături de care a urcat şi prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu. Un al doilea zbor a ridicat deasupra municipiului Caransebeş pe primarul Marcel Vela, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, împreună cu alti oaspeţi ai evenimentului.

 Slujbă de sfinţire, discursuri, aprecieri

Orice eveniment care are o oarecare amploare, necesită o deschidere religioasă cu o slujbă oficiată de un sobor de preoţi. Unitatea Specială de Aviaţie de la Caransebeş a primit şi ea binecuvântarea bisericească, iar aparatele de zbor au fost stropite cu apă sfinţită pentru protecţie. Ceremonia de inaugurare a obiectivului a început cu o slujbă religioasă şi a continuat cu discursuri ale oficialităţilor. Primul cuvânt i-a fost oferit comandorului Marius Burtan din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie. Au urmat primarul Marcel Vela, prefectul judeţului Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Sorin frunzăverde. Acestora li s-a alăturat la tăierea panglicii inaugurale comandantul unităţii Andree Andreaş. Printre cei prezenţi s-au remarcat şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Ilie Iova şi Ionesie Ghiorghioni, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Dincolo de nostalgia aeroport civil la Caransebeş, deschiderea unei unităţi speciale, care acoperă zona de sud-vest a Romîniei şi trece dincolo de frontiere, în Republica Serbia, oferă o asigurare suplimentară a intervenţiilor de urgenţă chiar şi în afara graniţelor Uniunii Europene, dar mai ales a zonelor greu accesibile din Banatul Montan (în special) în care alte mijloace folosite în situatii de urgenţă nu pot ajunge.

Primarul Caransebeşului, Marcel Vela, a mărturisit în alocuţiunea sa că inaugurarea Unităţii Speciale de Aviaţie este “ca un vis care se împlineşte”. Edilul a vorbit despre etapele parcurse pentru realizarea acestui obiectiv de mare importanţă pentru municipiul în fruntea căruia se află şi a precizat că deja de acum, zborul din aeroportul din Caransebeş poate fi considerat pe viitor un element important în dezvoltarea economică a Banatului, odată reluate şi zborurile cargo, de pasageri sau turistice.

La rândul său, prefectul Silviu Hurduzeu şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la evenimentul prin care aeroportul din Caransebeş este redeschis şi reinclus pe harta aeroporturilor operaţionale din România. El a mulţumit din partea instituţiei în fruntea căreia se află tuturor celor care s-au implicat în demersul de repunere pe picioare a unei unităţi de elită care va contribui semnificativ la sprijinirea populaţiei judeţului în situaţii de urgenţă. Siviu Hurduzeu a dat deja câteva exemple în care intervenţia rapidă a unor elicoptere SMURD a contribuit la salvarea unor vieţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a început prin a preciza că astăzi a fost reluată la Caransebeş o activitate care “a făcut epocă şi are tradiţie”. “Această unitate reface statutul iniţial pe care l-a avut aeroportul din Caransebeş, în 1969 – cel de aeroport de intervenţie. Ulterior, din 1975 au existat şi zboruri civile”, a reamintit politicianul. Frunzăverde a oferit, în stilul propriu, o incursiune în istoricul aviaţiei de la Caransebeş, dar a vorbit şi despre investiţia pe care Consiliul Judeţean Caraş-Severin a făcut-o alături de administraţia locală din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, cu sprijinul unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 Baza de la Caransebeş este a cincea structură de acest fel din ţară, pe lângă cele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Tulcea şi Caransebeş. „Repartizarea regională a unităţilor speciale de aviaţie a avut ca principale argumente, dezvoltarea socio-economică a zonei de operare, acoperirea distanţelor aeriene şi terestre, precum şi raza de acoperire variabilă a elicopterelor a zonele de intervenţie în funcţie de timp (cca. 15 minute), de anotimp, condiţii meteo, relief”, precizează lt. Adriana Marghescu, din partea Compartimentului de Relaţii Publice a Unităţii Speciale de Aviaţie.

Laura PIPERIU

av11
av12
av9
av4
av2
av3
av13
av5
av6
av7
av8  av10

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei