Şine fierbinţi, întârzieri la tren!

sf

Ai drum cu trenul şi te întrebi dacă te afectează canicula? Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că astăzi, începând cu ora 11.30, au fost introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor, din cauza temperaturilor ridicate pe şine. 

Fiecare canton situat pe marginea căii ferate are obligaţia de a măsura temperatura pe şine. În perioada în care meteorologii avertizează că se produce canicula, de obicei, pe şinele de cale ferată temperatura depăşeşte 45 °C. CFR atrage atenţia că astăzi sunt afectate mai multe secţii de circulaţie de pe raza a 3 regionale de cale ferată – Timişoara, Braşov şi Galaţi – aflate în jumătatea de sud a ţării. “Din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul solului, pe anumite secţii de cale ferată din vestul, sudul şi sud-estul ţării, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă s-a redus cu 10-50 km/h faţă de viteza normală. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, se precizează în comunicatul primit la redacţie.

La ora prânzului se circula cu limitări de viteză, cuprinse între 70 Km/h şi 50 km/h, pe următoarele tronsoane feroviare:

Regionala CF Timişoara

-          între staţiile Timişoara Nord – Stamora Moraviţa (LV de 60 km/h)

Regionala CF Braşov

-          între staţiile Teiuş – Războieni (LV de 70 km/h)

Regionala CF Galaţi

-          între staţiile Rm Sărat – Pufeşti (LV de 70 km/h)

-          între staţiile Tecuci – Mărăşeşti (LV de 70 km/h)

-          între staţiile Tecuci – Lieşti (LV de 50 km/h)

-          între staţiile Pufeşti – Adjud (LV de 70 km/h)

-          între staţiile Adjud – Comăneşti (LV de 50 km/h)

CFR estimează întârzieri la destinaţie, în medie, de 10-20 de minute/tren, în funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de până la 30 de minute/tren, se pot înregistra la trenurile al căror parcurs tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.

“Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşeşsc 45 de grade C”, mai menţionează purtătorul de cuvânt al conpaniei, Oana Brânzan.

 Înainte de efectuarea călătoriei, compania CFR recomandă publicului călător să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Laura PIPERIU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei